Administrație

Primăria Lugoj a plătit 30.000 de lei pentru 7 becuri montate într-un sens giratoriu

Primăria Lugoj a plătit 30.000 de lei pentru 7 becuri montate într-un sens giratoriu

Autoliv

La nici o lună de la instalare, în sensul giratoriu de pe strada Buziaşului avuseră deja loc trei accidente grave, soldate cu pagube materiale semnificative şi cu şoferi şi pasageri răniţi. Noi date importante ies la iveală în cazul sensului care a fost criticat chiar şi de către poliţiştii de la Rutieră.

Astfel, după montarea unui stativ cu şapte becuri care să ilumineze sensul giratoriu pe timp de noapte, primăria a publicat, la solicitarea Cetăţeanul, suma pe care administraţia locală a plătit-o firmei angajate pentru achiziţionarea şi montarea becurilor şi a stativului.

„Întreg sensul giratoriu a costat 243.391,23 lei, în cadrul acestuia a fost montat şi obeliscul cu becurile, care au costat 29.760 de lei. Toată lucrarea a fost realizată de Axela Construcţii. În cadrul proiectului a fost prevăzută şi montarea obeliscului”, a declarat pentru Cetăţeanul Angelica Rus, purtător de cuvânt la Primăria Lugoj.

Muncitorii au început lucrarea la sensul giratoriu, dar şi la strada care duce până la Gamet în vară, însă finalizarea proiectului a fost amânată în repetate rânduri, din cauza problemelor de presemnalizare a acestuia, punctate atât de către şoferi, cât şi de poliţiştii de la Brigada Rutieră.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. boro

    22 decembrie 2015 at 14:38

    Obeliscul a fost monatat la sfatul celor de la Politia Rutieră. Despre suma alocată acestei lucrări, nu pot exprima un cuvânt clar. Prostie sau nesimtire?

Lasă un răspuns

Administrație

Mai multe în Administrație

Funcţionarii din administraţia locală au trecut la fapte: joi – grevă japoneză, săptămâna viitoare – protest la Bucureşti

Cetateanul23 mai 2017

Funcţionarii din primăriile Timişoarei şi Lugojului ameninţă că vor bloca activitatea în administraţia locală

Cetateanul22 mai 2017

Consilierii lugojeni se întâlnesc pentru aprobarea unor proiecte şi a unei deplasări oficiale în străinătate

Cetateanul22 mai 2017

Omul care a aprobat plata contractelor pentru sindrofiile PSD a fost reangajat la Casa de Cultură, deşi s-a pensionat

Cetateanul12 mai 2017

“Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj. O să se bată toţi pe un loc de casă”

Cetateanul12 mai 2017

FOTO – Bazarul din Lugoj va fi reabilitat. Administraţia locală are pregătită o sumă mare pentru lucrări

Cetateanul11 mai 2017

GALERIE FOTO – Expertiză de 140.000 de lei pentru a afla care sunt problemele Podului de Fier din Lugoj

Cetateanul10 mai 2017

Începe verificarea terenurilor din Lugoj. Impozitele vor fi mai mari cu 500% pentru cele neîngrijite

Cetateanul8 mai 2017

Clădire confiscată de la un falsificator, transformată în centru de relaţii internaţionale

Cetateanul5 mai 2017

Şcoala de Arte din Lugoj are nume nou, director nou şi va fi reabilitată

Cetateanul5 mai 2017

Francisc Boldea promite că Lugojul nu va mai fi oraşul bălăriilor. Cele mai multe spaţiile verzi sunt încă neîngrijite!

Cetateanul4 mai 2017

Lugojul, la un pas să piardă finanţări europene de 1.000.000 de euro. Primarul şi consilierii se acuză reciproc

Cetateanul3 mai 2017
%d blogeri au apreciat: