Autoliv Lugoj

Administrație

Primăria Lugoj, reprezentată mai bine decât Timișoara la mitingul sindicatelor de la București

Primăria Lugoj, reprezentată mai bine decât Timișoara la mitingul sindicatelor de la București

Business Strategist

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) va organiza, în data de 27 mai, un nou miting în Bucureşti, la care speră să participe minim 3.000 de persoane, în cazul în care autorităţile nu vor soluţiona revendicările de la protestele anterioare.

Conform listelor făcute publice de reprezentanții structurilor sindicale, din Timiș se vor deplasa la București 39 de persoane, dintre care cele mai multe sunt din Primăria Lugoj (12).

Vor mai fi reprezentate în capitală Primăriile Ciacova (5 persoane), Făget – 5, Ghiroda – 4, Giulvăz – 4, Balinț – 3, Peciu nou – 2, Coșteiu – 1, Foeni – 1.

Cel puțin surprinzătoare este cifra celor care participă din Primăria Timișoara, doar două persoane, chiar mai puțin decât primăriile din Ghiroda, Giulvăz sau Balinț.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a organizat, în data de 30 aprilie, o grevă generală cu întreruperea activităţii pe durata întregii zile, „ca urmare a nepăsării şi dezinteresului manifestate de către Guvernul României faţă de problemele generate de salarizarea deficitară a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din administraţia publică locală, cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sectorul bugetar”.

Dacă nici în urma mitingului nu se iau măsuri pentru funcționarii din administrație, după jumătatea anului se va declanșa greva generală pe termen nelimitat.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. dnA

    13 mai 2015 at 16:02

    Nu este surprinzatoare deloc prezenta scazuta din partea primariei timisoara,deorece salariul unui functionar din primaria timisoara porneste de la suma de 1500 lei net iar in restul localitatiilor de la 680 net inclusiv primaria lugoj!Puteti verifica declaratiile de avere a functionarilor si sa faceti dvs o comparatie-aceasta este o anomalie in Ro dar si un subiect de stire!

  2. victor L

    13 mai 2015 at 17:00

    Si mie mi se pare nelalocul ei mirarea ca Primaria din Palmisoara este mai zlab reprezentata.
    Nu se compara primariile judetului cu primaria Palmisoarei. La salarii vreau sa zic.
    O zice si @ dnA 😛

Lasă un răspuns

Mai multe în Administrație

Câţi bani şi-a rezervat primarul din bugetul local pentru aparatul propriu. Vezi sumele şi pe ce se cheltuie

Daniel Groza23 martie 2017

Începe curăţenia de primăvară! Când puteţi scoate resturile vegetale

Daniel Groza23 martie 2017

Bugetul Lugojului, de peste 170 de milioane de lei, se cheltuie doar cum vrea primarul. Nicio propunere a consilierilor nu a fost acceptată

Daniel Groza21 martie 2017

Consilierii locali, chemaţi să aprobe bugetul Lugojului pentru 2017

Daniel Groza16 martie 2017

Piaţă modernă la Făget. Va fi inaugurată la sfârşitul acestei luni

Daniel Groza15 martie 2017

Boldea dă vina pe Martinescu pentru deficienţele de la staţia de epurare

Daniel Groza13 martie 2017

Galeria Pro Arte din Lugoj va fi reabilitată. Lucrările vor costa un milion de lei

Daniel Groza10 martie 2017

Lugojul a primit cea mai mare sumă din cote defalcate de la CJT Timiş. Cât primesc celelalte primării din zonă

Daniel Groza9 martie 2017

Curtea de Conturi, aşteptată la Lugoj. Plângere pentru verificarea cheltuirii celor 5 milioane de euro de la staţia de epurare

Daniel Groza6 martie 2017

A patra deschidere? „Săptămâna viitoare deschidem traficul pe cei 15 kilometri din autostrada Lugoj-Deva”

Gabriel Iosa3 martie 2017

În martie se votează bugetul. Care sunt lucrările pentru care credeţi că ar trebui să se cheltuiască 60.000.000 de lei?

Daniel Groza2 martie 2017

Ce ilegalităţi a descoperit Curtea de Conturi la Salprest, societate care aparţine Consiliului Local Lugoj

Daniel Groza1 martie 2017
%d blogeri au apreciat: