Administrație

Primarul Boldea nu mai ține audiențe. Pe cine trimite în fața lugojenilor!?

Primarul Boldea nu mai ține audiențe. Pe cine trimite în fața lugojenilor!?

Autoliv

Francisc Boldea nu prea mai calcă pe la audiențe, chiar dacă Regulamentul de Ordine Interioară postat pe site-ul instituției specifică negru pe alb că programul de audiențe este al Primarului Municipiului Lugoj.
Acesta se sustrage de luni bune, conform surselor Cetățeanul anul acesta fiind prezent doar de câteva ori. Pentru ca lugojenii care umblă cu jalba-n proţap să nu fie refuzați din ușa Primăriei, edilul trimite săptămânal în locul său pe secretarul municipiului, Dan Ciucu, și pe viceprimarul Adrian Fărcăgeanu.

Contactat pentru o opinie, edilul explică evaziv lipsa sa și susține că problemele mai grave din oraș s-au cam rezolvat în mandatele sale, astfel că nici solicitările nu mai sunt ca în anii trecuți. ”Mergem la audiențe în funcție de ceea ce ni se dă de la Serviciul de Relații cu Publicul. Dacă e de domeniul juridic este domnul secretar, dacă e de protecție socială e viceprimarul, dacă e de investiții sau de alte probleme, sunt la mine. Acum trei săptămâni am fost ultima dată. Oricum, problemele mari sunt rezolvate, dovadă că nu sunt mulți înscriși la audiențe. Dacă nu le convine persoana care este în ziua respectivă, vin apoi la mine să mă caute. Toate audiențele vin cu un proces-verbal la mine, iar eu le dirijez către serviciile care sunt competente”, a declarat Francisc Boldea.

Lugojenii au dreptul la o sigură audiență în trei luni

Șeful administrației susține că există și situații în care aceleași persoane se prezintă la audiențe de zeci de ori cu aceleași probleme: ”Ori sunt contra familiei, să le dau titluri de proprietate pe ei, sau probleme cu vecinii sau nu le mai copnvine să stea cu copiii în locuință și vor soluții de la noi. Majoritatea care-i aveam și acum nu-i mai avem sunt care doreau locuințe și nu sunt din Lugoj. Multe nu sunt de competența noastră”.
Lugojenii au voie să se înscrie la audiență doar o dată la trei luni, tocmai pentru a evita petenții ”de meserie”. Cetăţenii din Lugoj se pot înscrie în audienţă pentru probleme personale sau de grup, fără a se discuta probleme legate de repartizarea locuinţelor. Cei care nu specifică motivul solicitării înscrierii la audienţe nu pot fi înscrişi pe lisă.
Înscrierile se fac la Biroul Relaţii cu Publicul, camera 7 a Primăriei Municipiului Lugoj în fiecare zi de luni între orele 8,00 – 10,00, în limita a 15 persoane, iar audienţele se ţin miercurea de la ora 15,00.
În cursul anului 2014 s-au prezentat în audienţă un număr de 160 persoane, în scădere faţă de anul 2013 când au fost 200 de solicitări. Diferenţa este şi mai semnificativă dacă ne raportăm la anul 2009 când 416 lugojeni au cerut ajutorul primarului pentru a rezolva o situaţie.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. victor L

    29 iulie 2015 at 14:58

    Citind titlul „Primarul Boldea nu mai ține audiențe” si apoi articolul constat o minciuna: primarul nu mai tine doar el audiente, ci il inlocuiesc si altii, functie de probleme.
    In rest e haios: in Logoj nu prea mai sint „probleme”.
    Si daca lumea nu mai merge in audiente pen`ca tot nu se rezolva mai nimic?
    E o vatianta, nu dau cu parul 😛

  2. gore

    9 septembrie 2015 at 16:10

    si daca tine ce se intimpla ,pleci cum te duci fara nicio rezolvare pentruca pe domnul edil prea putin il intereseaza de omul simplu care are probleme

Lasă un răspuns

Administrație

Mai multe în Administrație

SFIDARE. Consilierii social-democraţi au părăsit şedinţa la punctul la care trebuia să se discute despre banii cheltuiţi pentru chefurile PSD

Cetateanul25 mai 2017

E oficial! Începe construcţia celor două blocuri ANL, de la Lugoj

Cetateanul25 mai 2017

Peste 200 de funcţionari din Timişoara, Lugoj şi 13 comune timişene sunt în grevă japoneză

Cetateanul25 mai 2017

Rachetele antigrindină se vor lansa de la Lugoj. Două baterii vor fi instalate lângă fostul hipodrom

Cetateanul24 mai 2017

Funcţionarii din administraţia locală au trecut la fapte: joi – grevă japoneză, săptămâna viitoare – protest la Bucureşti

Cetateanul23 mai 2017

Funcţionarii din primăriile Timişoarei şi Lugojului ameninţă că vor bloca activitatea în administraţia locală

Cetateanul22 mai 2017

Consilierii lugojeni se întâlnesc pentru aprobarea unor proiecte şi a unei deplasări oficiale în străinătate

Cetateanul22 mai 2017

Omul care a aprobat plata contractelor pentru sindrofiile PSD a fost reangajat la Casa de Cultură, deşi s-a pensionat

Cetateanul12 mai 2017

“Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj. O să se bată toţi pe un loc de casă”

Cetateanul12 mai 2017

FOTO – Bazarul din Lugoj va fi reabilitat. Administraţia locală are pregătită o sumă mare pentru lucrări

Cetateanul11 mai 2017

GALERIE FOTO – Expertiză de 140.000 de lei pentru a afla care sunt problemele Podului de Fier din Lugoj

Cetateanul10 mai 2017

Începe verificarea terenurilor din Lugoj. Impozitele vor fi mai mari cu 500% pentru cele neîngrijite

Cetateanul8 mai 2017
%d blogeri au apreciat: