Autoliv Lugoj

Administrație

Primarul Timișoarei consideră că Lugojul are o problemă de dezvoltare

Primarul Timișoarei consideră că Lugojul are o problemă de dezvoltare

Cetateanul Lugoj

Primarul Timișoarei consideră că Lugojul nu a avut parcursul pe care trebuia să-l aibă, chiar dacă în sistemul economic privat municipiul de pe Timiș a avut multe investiții. Nicolae Robu susține că problema Lugojului apare la investițiile publice și la capitolul urbanistic al orașului, acolo unde lucrurile nu stau așa cum ar fi trebuit. Primarul Timișoarei a mai precizat că liberalii vor fi mult mai activi la Lugoj și că acest fapt se poate observa deja, de la numirea lui Claudiu Buciu ca președinte al PNL.

“Încercăm să fim activi și acolo unde nu am obținut suficiente voturi, de exemplu la Lugoj, unde cred că reprezentăm acum o adevărată forță politică după ce, alături de colegii mai vechi, a venit un suflu nou și Claudiu Buciu se mișcă foarte bine. Sunt foarte mulțumit de ceea ce face, de când l-am investit în funcția de președinte. Lugojul în plan economic s-a dezvoltat, însă m-aș fi așteptat să văd că un oraș cu tradiții, cultural, recunoscut pentru tot ce a însemnat el în cultura românescă, m-aș fi așteptat să-l văd mai bine pus în valoare și cu dezvoltările publice care se fac, prin investiții publice, printr-o abordare urbanistică de un nivel mai ridicat. Cred că Lugojul are foarte multe de făcut la acest capitol și din păcate, nu aduc critici actualui primar pentru că nu vorbesc despre persoane, constat că de-a lungul timpului în Lugoj nu s-au derulat un concept urbanistic așa cum ar fi meritat un oraș cu tradiții, un oraș istoric”, a declarat Nicolae Robu.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Administrație

Mai multe în Administrație

Primăria va închiria Casa de Cultură a Sindicatelor. Se pregăteşte să plătească chirie şi să reabiliteze imobilul

Daniel Groza27 februarie 2017

PSD încearcă să repare gafa cu Paul Grafendorf. Îi oferă Cheia Oraşului

Daniel Groza27 februarie 2017

Garda de Mediu: Activitatea de la staţia de epurare din Lugoj nu este autorizată. Ce amendă a primit Primăria

Daniel Groza24 februarie 2017

Consilierii locali se întâlnesc în şedinţa lunii februarie. Vezi ce despre ce discută

Daniel Groza24 februarie 2017

Francisc Boldea despre scandalul investiţiei de 5 milioane de euro: “Am reţinut toţi banii pentru a remedia deficienţele”

Daniel Groza22 februarie 2017

Consilier local : “Apa de ploaie curge din buzunarele lugojenilor şi umple buzunarele băieţilor deştepţi din Meridian 22”

Daniel Groza18 februarie 2017

Raport devastator despre cum şi-a bătut joc administraţia Boldea de o investiţie 5 milioane de euro

Daniel Groza17 februarie 2017

O investiţie de 5 milioane de euro este cel mai mare eşec al administraţiei Boldea şi afectează zeci de mii de locuitori

Daniel Groza15 februarie 2017

Doar consilierii independenţi muncesc la Lugoj? Restul aleşilor locali nu sunt în stare nici să-şi facă raportul de activitate

Daniel Groza14 februarie 2017

Lugojul nu va avea buget până în luna martie. Primarul dă vina pe Guvern şi Consiliul Judeţean Timiş

Daniel Groza10 februarie 2017

Consilierii independenţi îi cer primarului Francisc Boldea dezbatere publică pentru construcţia de apartamente

Daniel Groza10 februarie 2017

Primarul Lugojului susţine că a obţinut finanţare pentru un corp nou de clădire la spital şi forajul pentru apă termală de la ştrand

Daniel Groza9 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: