Autoliv Lugoj

Educație

Profesorul acuzat că a cerut favoruri sexuale unei eleve, suspendat pe 30 de zile. Ce declară dascălul!

Profesorul acuzat că a cerut favoruri sexuale unei eleve, suspendat pe 30 de zile. Ce declară dascălul!

Cetateanul Lugoj

Pe lângă ancheta de la Poliție, profesorul Dan Deliu este cercetat disciplinar de școală după ce marți s-a întrunit Consiliul de Administrație, în cazul de abuz în care dascălul este acuzat că ar fi pretins favoruri sexuale pentru rezultate mai bune la una dintre discipline.

Un profesor din Lugoj, înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unei eleve

Consiliul de Administrație a numit de urgență o comisie de cercetare disciplinară. Comisia s-a întrunit miercuri la prima oră, a gestionat probele și declarațiile, apoi a urmat o nouă întrunire a Consiliului de Administrație care a decis suspendarea cadrului didactic din funcția deținută pe o perioadă de 30 de zile conform Art. 52 din Codul Muncii.

”Nu pot să declar nimic, sunt în cercetare. Am fost în comisia de disciplină, acuma sunt chemat în Consiliul de Administrație. Acum am fost înștiințat în clipa asta de Comisia de disciplină”, ne-a declarat la ora 8 dimineață Dan Deliu, înainte de a fi suspendat.

Surse apropiate cercetării din instituția școlară ne-au declarat că ”școala a luat poziție de la bun început, de când tatăl fetei s-a prezentat cu plângerea. Este prima plângere scrisă pe care școala a avut-o vreodată. În momentul când s-a aflat doamna directoare a sunat la inspectorat. De alaltăieri seară s-a știut că ceva s-a întâmplat , dar nu s-a știut exact ce. Părintele a venit întâi la școală, apoi a venit și Poliția s-a trimis reclamație și din partea școlii”.

Aceeași sursă ne-a confirmat că există înregistrarea audio, faptele petrecându-se pe strada Bucegi, și cu toate acestea materialul este extrem de explicit.

”Nimic nu a fost atât de clar și de explicit ca înregistrarea de pe stradă. Există o singură înregistrare, dar au mai existat antecedente”, declară pentru Cetățeanul sursa citată.

Toate detaliile despre desfăşurarea anchetei şi amănunte inedite despre scandalul în care este implicat profesorul lugojean, puteţi afla din ediţia tipărită a publicaţiei de joi, 25 februarie.

Vezi comentarii (6)

6 Comments

  1. Borosteanu Cristian Stefan

    24 februarie 2016 at 13:28

    O minte diabolică. Este păcat că acest dascăl, face de ruşine învăţământul lugojean. Sunt curios cum va decurge ancheta Poliţiei. Excluderea din cariera didactică reprezintă primul pas spre normalitate.

  2. Pingback: VIDEO! Declarația cutremurătoare a tătălui elevei care-și acuză profesorul de hărțuire sexuală | Cetateanul.ro

  3. Dog

    25 februarie 2016 at 8:07

    Al doilea ar trebui sa fie eutanasierea

  4. Olvi

    26 februarie 2016 at 12:49

    Dascalul declara ca nu declara nimic.

  5. Pingback: EXCLUSIV! Scrisoarea-mărturie a unei mame care-l acuză de abuz pe profesorul Deliu | Cetateanul.ro

  6. Pingback: Tatăl Minorei Abuzate De Deliu Cere Printr-o Petiție înlăturarea Profesorului Din învățământ. Vezi Ce Mesaje A Primit Fata De La Colege! | Cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Educație

Mai multe în Educație

VIDEO – Anchetă la centrul de plasament din Lugoj după acuzaţii grave lansate de copii: „Ne bat şi ne iau din bunuri“

Daniel Groza21 februarie 2017

[FOTO] Elevii de la Brediceanu participă la campania „Zilele Bandanei” care susţine lupta împotriva cancerului la copii

Gabriel Iosa14 februarie 2017

Modificări de regulament şcolar după bătaia de al Liceul „Aurel Vlaicu” de la Lugoj

Daniel Dancea2 februarie 2017

Elevii din patru clase, pedepsiţi pentru bătaia filmată de la “Vlaicu”. Doi vor repeta anul şcolar

Daniel Groza31 ianuarie 2017

Toate şcolile din Lugoj şi din judeţul Timiş, închise luni şi marţi! De ce au luat autorităţile decizia de a lăsa elevii acasă

Gabriel Iosa8 ianuarie 2017

Lecții interactive pe Skype cu elevi din Cehia, la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”

Iasmina Olariu15 decembrie 2016

Mai multe școli din Lugoj vor rămâne fără conducere. Ce soluție a găsit Inspectoratul Școlar Timiș

Iasmina Olariu14 decembrie 2016

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016
%d blogeri au apreciat: