Actualitate

PROGNOZA METEO Cum va fi vremea până la sfârşitul lunii iulie

PROGNOZA METEO Cum va fi vremea până la sfârşitul lunii iulie

Autoliv

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 18-31 iulie 2016.

În Banat, pe parcursul primei săptămâni de prognoză vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încât, pornind de la valori uşor mai mici decât cele specifice pentru mijlocul lunii iulie (cu medii ale maximelor de 24…26 de grade şi ale minimelor de 13…16 grade), se va ajunge în data de 23 iulie la o vreme călduroasă, cu temperaturi diurne de 31…32 de grade şi nocturne de 16…18 grade. În perioada 24 – 26 iulie se va resimţi o uşoară răcorire a vremii, concretizată prin maxime de 27…29 de grade, urmând ca apoi temperaturile să se menţină la valori de 30…32 de grade, medie regională, fiind posibile valori mai ridicate către finalul lunii.

În perioada 24 – 26 iulie instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, ploile se vor semnala pe arii extinse şi local vor fi însemnate cantitativ. În restul intervalului, pe spaţii restrânse vor fi ploi în general slabe, cu probabilitate mai mare în cea de-a doua săptămână.

25 de grade este maxima anunțată pentru ziua de marți la Lugoj și 14 minima pentru această noapte. Pentru miercuri prognoza arată un cer variabil și o temperatură de 26 de grade. De joi temperaturile cresc constant, chiar dacă pentru această zi există șanse de ploaie. 27 de grade sunt prognozate, iar vineri temperatura ajunge la 29 de grade. Sâmbătă și duminică maxima va ajunge la 32 de grade, zilele anunțându-se frumoase cu cer senin. În primele zile ale săptămânii viitoare sunt posibile precipitații, însă temperaturile se mențin ridicate, 28 de grade. De miercuri, zilele vor redeveni frumoase, iar maximele vor ajunge din nou la 31 de grade.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017

Programul „Primul salariu” va garanta absolvenţilor de facultate un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Cetateanul18 mai 2017

Judecătoria Lugoj a autorizat 121 de interceptări telefonice, în ultimii cinci ani. În Timiş au fost aproape 3.000

Cetateanul17 mai 2017

Tinerii din Timiş, care vor să devină poliţişti, aşteptaţi la IPJ să-şi depună dosarele

Cetateanul17 mai 2017

Orăviţan clarifică situaţia retragerii sculpturii de la Lugoj: “Nu acolo era locul ei. Nu s-au ţinut de cuvânt”

Cetateanul17 mai 2017

Polițist din Belinț, trimis în judecată pentru 1.000 de lei. „Ingineria” de care este acuzat agentul

Daniel Dancea16 mai 2017

Un cetăţean german va primi “Cheia Oraşului” Lugoj

Cetateanul16 mai 2017

Funcţionari RAR Timiş, parteneri cu o reţea de hoţi de maşini

Cetateanul15 mai 2017
%d blogeri au apreciat: