Actualitate

Prognoza meteo pentru zilele de luni și marți

Prognoza meteo pentru zilele de luni și marți

Cetateanul Lugoj

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele zile. Potrivit acesteia, luni va ploua în majoritatea regiunilor, dar, începând de marți, vremea va fi frumoasă în toată țara.

Pe parcursul zilei de luni instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, însoţite de descărcări electrice şi de rafale ale vântului, local în zonele montane şi submontane, în centru şi sud-vest şi izolat în restul teritoriului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Luni, pe spații restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Noaptea, cerul va deveni variabil, iar astfel de fenomene vor mai fi posibile doar cu totul izolat. Temperatura aerului, în scădere faţă de intervalul precedent cu precădere în jumătatea vestică a ţării, va avea valori maxime cuprinse între 14 şi 23 de grade şi minime între 4 şi 14 grade.

Marţi, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când izolat, îndeosebi în est şi la munte, vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane. Temperaturile maxime, mai ridicate decât în ziua precedentă, vor fi cuprinse între 18 şi 25 de grade, iar cele minime se vor situa între 3 şi 13 grade.

Vremea în zona Lugoj-Făget-Buziaș, luni, 11 mai:

Temperatura min:8°C
Temperatura max:19°C

În timpul zilei vom avea soare, șanse de ploaie, iar temperatura va urca până la valoarea de 19°C. Noaptea, în Lugoj, temperatura va scădea până la valoarea de 8°C.

Vremea în zona Lugoj-Făget-Buziaș, marți, 12 mai:

Temperatura min:10°C
Temperatura max:24°C

În timpul zilei vom avea soare, iar temperatura va urca până la valoarea de 24°C. Noaptea, în Lugoj, temperatura va scădea până la valoarea de 10°C.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: