Autoliv Lugoj

Actualitate

PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte. Maximele ajung vineri la 24 de grade Celsius

PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte. Maximele ajung vineri la 24 de grade Celsius

Cetateanul Lugoj

Pentru următoarele zile, meteorologii prognozează o încălzire treptată a vremii. Luni, valorile termice vor marca o creştere faţă de cele din intervalul precedent și regimul termic va fi foarte apropiat de cel normal în această perioadă. Maxima anunțată de Lugoj este de 15 grade. Peste zi cerul va fi senin, însă începând de seara, se va înnora şi va ploua în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. La noapte, temperatura nu va mai coborî sub 7 grade Celsius.

Marţi, în Banat, înnorările vor fi mai accentuate şi va ploua, în general slab. Pe crestele montane, precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Dimineaţa pe areale foarte restrânse va fi ceaţă. Temperaturile maxime vor fi de 14 grade la Lugoj, 16 la Timișoara și 17 la Jimbolia, iar minimele de 6 grade la Timișoara și 7 la Lugoj.

Miercuri, procesul de încălzire va continua sub influenţa aerului venit dinspre Mediterană, astfel încât vremea va deveni caldă pentru sfârşitul lunii martie, cu maxime de 20 de grade la Lugoj și Timișoara  și 21 la Jimbolia. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice, iar vântul va sufla cu intensificări locale doar pe crestele montane. Pe timpul nopții, temperaturile nu vor mai coborî sub 9 grade.

Joi şi vineri, temperaturile mai cresc puţin şi în prima zi a lunii aprilie ne aşteptăm chiar la maxime în jurul pragului zilelor de vară. Vom avea la Lugoj joi 23 de grade la orele prânzului și 11 grade pe timpul nopții, iar vineri chiar24 de grade.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

[VIDEO] Romul din Lugoj care s-a crezut de la SPP, sancţionat de poliţişti! Ce s-a întâmplat cu „dotările” BMW-ului

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Şoferi “puşcaţi” de poliţişti cu radarul de ultimă generaţie! Câţi au fost amendaţi la Lugoj în weekend

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Filmele 3D revin la Lugoj! Vezi programul la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Ucisă cu bestialitate de Dragobete! O femeie dintr-un sat de lângă Lugoj şi-a găsit sfârşitul departe de casă, în mâinile iubitului

Gabriel Iosa27 februarie 2017

VIDEO Cozi infernale la Kaufland-ul deschis recent: „Mai bine dau 50 de lei pe motorină și mă duc la Timișoara decât să stau aici două ore la coadă”

Daniel Dancea25 februarie 2017

[FOTO] Accident grav la intrare în Lugoj! Un bărbat, în stare gravă la spital după ce s-a răsturnat cu maşina

Gabriel Iosa24 februarie 2017

Bilanț negru, în Timiș. În 2016 s-a înregistrat cel mai mare număr de morți în accidente de muncă din ultimii cinci ani

Daniel Dancea24 februarie 2017

Culmea hoţiei la Lugoj! Un tânăr a jefuit un boschetar

Gabriel Iosa24 februarie 2017

„Când ţi se înfige cuţitul în spate, ce să mai faci?” Managerul spitalului din Lugoj îşi pierde postul de la 1 martie

Gabriel Iosa24 februarie 2017

Hipermarketul Kaufland duce lugojenii gratuit la cumpărături! Vezi programul microbuzului care face turul oraşului

Gabriel Iosa23 februarie 2017

[VIDEO] Cum sunt implicaţi poliţiştii în scandalul de la centrul de plasament din Lugoj

Gabriel Iosa22 februarie 2017

Nicu Bădina, nemulțumit de cafeaua primită la Consiliul Județean: „Vă rog să oferiți și lapte”

Daniel Dancea22 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: