Autoliv Lugoj

Știri naționale

Programul Rabla: Aproximativ 14.000 de tichete au fost rezervate

Programul Rabla: Aproximativ 14.000 de tichete au fost rezervate

Business Strategist

Circa 14.000 de tichete au fost rezervate, până în prezent, în sistemul informatic al Administrației Fondului pentru Mediu în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2015 – „Rabla”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Pe de altă parte, AFM anunță închiderea unei noi etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice și instituțiile publice pentru programul „Rabla 2015”. În cadrul programului au fost analizate 831 dosare, dintre care 411 dosare au fost acceptate, pentru 1.380 de autovehicule, iar 420 de dosare au fost respinse.

Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului ‘Rabla’, bugetul alocat în acest sens de către autorități fiind de 162,5 milioane de lei. Dosarele de finanțare se pot depune până la data de 30 septembrie 2015.

Programul „Rabla” destinat persoanelor juridice, inclusiv instituțiilor publice, operatorilor economici fără personalitate juridică, organizațiilor profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, a demarat în data de 4 mai, cu o alocare de 5.000 de vouchere și un buget total de 37,5 milioane lei.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Vrei să te angajezi? MApN pune la dispoziţia rezerviştilor 2.800 de posturi

Daniel Groza16 martie 2017

Deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina, amânată din nou

Daniel Groza10 februarie 2017

Cultele creştine din Lugoj se întâlnesc pentru o săptămână de rugăciune comună

Cetateanul19 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Cel mai costisitor tronson din autostrada Lugoj-Deva a obţinut aprobarea finanţării U.E.

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Premierul Grindeanu cere deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Unde se va așterne zăpada de Crăciun. Prognoza vremii pentru toate regiunile țării

Daniel Groza19 decembrie 2016

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016
%d blogeri au apreciat: