Știri naționale

RABLA 2016 demarează pe 30 mai. Ce trebuie să ştie cei care vor să-şi schimbe maşina

RABLA 2016 demarează pe 30 mai. Ce trebuie să ştie cei care vor să-şi schimbe maşina

Autoliv

Sesiunea de depunere a dosarelor în vederea validării producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor pentru Programul ‘Rabla 2016’, ce va include în acest an și secțiunea ‘Rabla Plus’, se va derula în perioada 30 mai – 3 iunie, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu.

Potrivit AFM, condițiile de participare la Programul ‘Rabla’ și ‘Rabla Plus’, precum și documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în ghidurile de finanțare a celor două programe, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397/25 mai 2016 și pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la secțiunile aferente programelor.

Termenul-limită de depunere a dosarelor în vederea validării este 3 iunie 2016. Ulterior, va demara etapa analizei dosarelor, termenul legal de depunere și soluționare a contestațiilor și publicarea pe site a listei producătorilor/dealerilor auto validați.

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme și distribuitorilor autorizați să participe în anul 2016 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național și Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, precum și cea a operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz, vor fi publicate pe site-ul AFM.

Citește mai mult pe RTV.NET

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Cetateanul16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Cetateanul15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Cetateanul9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Cetateanul4 mai 2017

Nu contează că eşti din Lugoj sau Timişoara, Electrica te pune să plăteşti stâlpii căzuţi din Brăila

Cetateanul26 aprilie 2017

Peste 3000 de yoghini din MISA se adună la tabăra spirituală de primăvară de la Herculane

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva se inaugurează în luna august

Daniel Groza19 aprilie 2017

Rovinietele se pot achita şi prin sms în reţeaua RCS&RDS. Cât costă şi care este procedura

Cetateanul13 aprilie 2017

Autoliv se extinde. Compania suedeză deschide un nou centru de inginerie

Cetateanul12 aprilie 2017

PROIECT DE LEGE – Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea primi şapte ani de închisoare

Cetateanul11 aprilie 2017

Absolvenţii de liceu care vor un loc de muncă sigur sunt aşteptaţi să se înscrie în şcolile MApN

Cetateanul7 aprilie 2017

Încă 90 de kilometri de autostradă! Loturile 3 și 4 de pe tronsonul Lugoj-Deva vor fi date în folosință până la finalul anului 2017

Cetateanul31 martie 2017
%d blogeri au apreciat: