Actualitate

Restricțiile de pe Autostrada A6 vor dura luni de zile. Ce spune constructorul!

Restricțiile de pe Autostrada A6 vor dura luni de zile. Ce spune constructorul!

Cetateanul Lugoj

O porţiune de aproximativ un kilometru din autostrada A6 a fost restricţionată începând cu 29 februarie, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate pe o singură bandă de mers în sensul dinspre Lugoj spre Balinţ.

Motivul îl reprezintă o alunecare de teren care a survenit pe o porțiune de 100 de metri în apropiere de nodul rutier cu A1, la dealul care şi în trecut a mai pus probleme şoferilor şi firmei constructoare deopotrivă. Noutatea este că restricțiile se mențin doar pe intervalul orar 8-17 pe o bandă, iar în restul timpului se circulă doar cu viteză redusă.

Conform lui Andreea Barsanti, reprezentantul constructorului Tirena Scavi, problemele pot fi de proiectare sau chiar o situație neprevăzută.

”În prezent, noi avem utilajele în teren și am îndepărtat pământul, circa 10.000 de metri cubi pe care i-am depozitat într-un loc la Coșteiu, unde Primăria avea nevoie. Problema a apărut din cauza unui strat de argilă. Poate fi din proiectare sau una imprevizibilă. Acum se va cerceta acest lucru, se vor face analize, după care vom propune un proiect mai mic beneficiarului prin care dorim să îndulcim panta pentru a nu mai avea astfel de probleme”, declară inginerul șef de proiect.

Conform acestuia, trebuie relocați 40.000 de metri cubi de pământ, cantitate care ar umple un teren de fotbal pe înălțimea de 8 metri. În acest moment, firma Tirena Scavi se ocupă de refacere pentru că lucrarea este încă în garanție. În funcție de amploarea lucrărilor de relocare, se va vedea și cine plătește.

”Noi facem lucrarea și vedem la final cine plătește”, încheie Barsanti.

Lucrările de reparare ar putea dura şi câteva luni, mai ales că vremea ploioasă nu permite efectuarea de intervenții.

Autostrada Sud A6 este o autostradă propusă iniţial încă din 2004 pe traseul Bucureşti – Alexandria – Craiova – Calafat, cu extindere spre Drobeta Turnu Severin – Lugoj, pentru joncţiunea cu Autostrada A1 pe traseul Lugoj – Timişoara – Arad – Nădlac. Deşi întregul traseu a fost planificat de mai bine de 10 ani, doar 5% din totalul acestuia a fost dat în utilizare până în acest moment.

Lucrările la Autostrada Lugoj-Deva, Lot 1, au început în 20 iunie 2011. Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor era aprilie 2013, însă constructorul a avut nevoie de prelungiri până în septembrie, termen de asemenea depăşit. Lotul în lungime de 27 km şi drumul de legătură de 11 km au fost construite de o asociere italiană – Tirrena Scavi, Societa Italiana per Condotte D’Acqua şi Cossi Costruzioni.

Autostrada A1, împreună cu tronsonul din A6 care o leagă de Lugoj, a fost inaugirată în decembrie 2013.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Complicatul caz „Boldea – DNA”. Nouă judecători de la Curtea Supremă vor decide soarta primarului din Lugoj

Daniel Dancea23 ianuarie 2017

Un club din Lugoj funcţionează fără autorizaţie PSI! Ce amendă usturătoare au primit patronii

Gabriel Iosa23 ianuarie 2017

[VIDEO] Şase ore de luptă cu focul şi pagube importante în urma unui incendiu la Făget

Gabriel Iosa21 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: