Știri naționale

România, țara cu cei mai fericiți copii. Cercetătorii nu își explică

România, țara cu cei mai fericiți copii. Cercetătorii nu își explică

Cetateanul Lugoj

Copiii din România, cel puţin cei din grupa de vârstă 10 – 12 ani, sunt cei mai mulţumiţi din lume de viaţa lor, relevă un studiu despre viaţa şi satisfacţiile copiilor, realizat pentru Jacobs Foundation, la care au participat 53.000 de copii.

Studiul desfășurat de cercetători din universități din Germania, Israel, Anglia și Spania în 2013 și 2014 a încercat să răspundă la întrebarea în ce țări trăiesc cei mai fericiți copii. Rezultatele au arătat că cei mai mulțumiți sunt copiii turci, români și columbieni.

Participanții au fost chestionați în privința mai multor aspecte din viața lor printre care familia, timpul petrecut acasă, prieteniile, școala, banii și bunurile materiale. Studiul relevă o lipsă de corelaţie între numărul bunurilor deţinute sau la care au acces şi gradul de satisfacţie, cel puţin la acest nivel al vârstei. Copii din Norvegia de exemplu sunt doar foarte puţin mai mulţumiţi de calitatea vieţii lor decât cei din Etiopia.

Copiii din România sunt pe primele două locuri, de regulă pe primul loc, la mai toate chestionarele. Cu o notă de 9,5 la satisfacția vieții, depășim Germania sau Marea Britanie, care sunt sub 9. Numai 1,5% dintre copii de la noi s-au declarat nemulțumiți (adică au dat note sub 5) în vreme ce peste 77% au dat nota 10 vietii pe care o duc. Aceasta în ciuda faptului, că 14% nu au calculator, 20% nu au acces la Internet, 36% nu au camera lor, peste 40% trăiesc în familii care nu dețin un autoturism și 12% nu au carți în casă (în afară de cele pentru școală). Pe de altă parte, doar 18% dintre ei nu au un telefon mobil, 3% nu au televizor și 13% nu posedă un dispozitiv electronic la care să poată asculta muzică. Pe de altă parte, numarul celor care nu primesc bani de buzunar este extrem de mic în țara noastră.

La celălalt capăt al clasamentului se află copiii din Coreea de Sud, Israel şi America de Sud.

România, cei mai fericiți copii, printre cei mai nefericiți adulți

Realizatorii studiului nu îşi explică acest procent în rândul copiilor români. Studiul arată că în grupa de vârstă 13 – 15 ani copiii din România nu mai au o viziune la fel de optimistă şi pe măsură ce se maturizează gradul de satisfacţie scade, astfel că, paradoxal, adulţii români se situează pe locul 12 din 15 la acelaşi grad de satisfacţie.

„Este un mister şi pentru noi de ce copiii din România cu vârsta între 10 şi 12 au ieşit atât de bine comparativ cu toate celelalte ţări”, a spus Jonathan Bradshaw, de la Universitatea York, unul dintre cercetătorii care s-au ocupat de studiu.

Studiul sub denumirea de „Children’s World”, solicitat de Jacobs Foundation, s-a realizat în doi ani cu scopul de a folosi informaţiile obţinute în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale copiilor din întreaga lume.
Rezultatele raportului au fost prezentate ieri în cadrul unei reuniuni a Parlamentului European din Bruxelles care va fi urmată de o serie de conferințe organizate în lumea întreagă, pe parcursul anului 2015.

 

Vezi comentarii (1)

Mai multe în Știri naționale

Cultele creştine din Lugoj se întâlnesc pentru o săptămână de rugăciune comună

Cetateanul19 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Cel mai costisitor tronson din autostrada Lugoj-Deva a obţinut aprobarea finanţării U.E.

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Premierul Grindeanu cere deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Unde se va așterne zăpada de Crăciun. Prognoza vremii pentru toate regiunile țării

Daniel Groza19 decembrie 2016

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016

Aproape jumătate din românii cu contract de muncă lucrează pe salariul minim

Cetateanul14 septembrie 2016

Populația României, în scădere cu peste 45.000 de persoane în primele șapte luni ale anului

Cetateanul13 septembrie 2016
%d blogeri au apreciat: