Știri naționale

Românii, datorii mari la bănci. Număr record de restanţieri în luna august

Românii, datorii mari la bănci. Număr record de restanţieri în luna august

Cetateanul Lugoj

România a atins în august cel mai mare număr al restanțierilor persoanelor fizice la bănci și instituții financiare nebancare din ultimii 2 ani și o lună, în condițiile în care 719.235 de români aveau datorii mai mari de 30 de zile, se arată în datele Băncii Naționale a României.

Un nivel mai mare decât în august 2015 a fost consemnat în iunie 2013 când numărul datornicilor era de peste 740.000. De la începutul acestui an, numărul restanțierilor a crescut cu peste 8.000 (1,18%).

Cele mai multe restanțe erau în euro, respectiv 4,98 miliarde de lei, restul fiind în lei, alte valute și dolari. Astfel, suma totală a datoriilor depășește 11,3 miliarde lei, din care peste 7,9 miliarde erau întârzieri mai mari de 90 de zile.

Potrivit unui comunicat al BNR din 23 septembrie, soldul creditelor acordate de bănci populației și firmelor a crescut cu 0,7% în august, față de iulie, până la un nivel de 213,8 miliarde de lei.
Creditul în lei a crescut cu 2%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,5%.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Cel mai costisitor tronson din autostrada Lugoj-Deva a obţinut aprobarea finanţării U.E.

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Premierul Grindeanu cere deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Unde se va așterne zăpada de Crăciun. Prognoza vremii pentru toate regiunile țării

Daniel Groza19 decembrie 2016

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016

Aproape jumătate din românii cu contract de muncă lucrează pe salariul minim

Cetateanul14 septembrie 2016

Populația României, în scădere cu peste 45.000 de persoane în primele șapte luni ale anului

Cetateanul13 septembrie 2016

Citricele și ouăle s-au scumpit cel mai mult în luna august. Ce alimente s-au ieftinit

Cetateanul13 septembrie 2016
%d blogeri au apreciat: