Rona Hartner, declarații despre sora sa, care se luptă cu COVID-19 în America: „E realmente în contact cu microbul!”
Sora Ronei Hartner, Rinda, este mai puțin renumită decât actrița celebră și îndrăgită, însă este o adevărată eroină în clinica din Canada în care lucrează. Rinda Hartner are în grijă pacienții cu coronavirus și organizează un întreg spital pentru lupta contra virusului ucigaș.
Rona Hartner își face foarte multe griji pentru sora ei, care are contact direct cu virusul, în fiecare zi, însă vorbește cu mândrie în suflet despre ea și realizările sale.
„Sunt foarte mândră de sora mea şi mă gândesc la ea mereu cu emoţie zilele acestea! Este o româncă ambiţioasă şi cred că are adunaţi vreo 25 de ani de facultate! La bază a făcut Facultatea de stomatologie în România, după care de două ori Chimia. Este născută în 1971, are 49 de ani, şi este plecată în Canada din 1999. Acum susţine congrese peste tot şi este cea care se ocupă de toată coordonarea crizei la Montreal! Ea formează echipele, se duce în toate spitalele, în 20 de locaţii diferite şi se ocupă de toate echipele. E realmente în contact cu microbul! Dar ea e pasionată! A creat societatea tiroidienilor, în Canada! Face o mulţime de lucruri acolo. Este om de bază la Spitalul Verdun din Montreal’, a dezvăluit Rona pentru click.ro
„Eu sunt coordonator clinic-administrativ la prevenţia infecţiilor. Mă ocup de centrele de copii, de programele familiale (mama şi copilul), de centrele de protecţia copilului pentru Montreal, de programele în sănătate mentală. Am în coordonarea mea 17 centre pentru vârstnici şi când au nevoie fac coordonarea la Spitalul Verdun din Montreal. Eu ajut echipele să aibă traiectorii securitare pentru pacienţii lor cu Covid-19. Am ajutat Royal Victoria să deschidă centrul pentru oamenii străzii care sunt bolnavi, ca să nu-i contamineze pe alţii. Pentru centrele de protecţie a copilului i-am ajutat să organizeze locuri securitare pentru copiii cu dizabilităţi, pentru copiii plasaţi, pentru tinerii delincvenţi care sunt în aceste centre, în Montreal’, a declarat Rinda Hartner, pentru aceeași sursă.
Rona Hartner s-a luptat cu cancerul, motiv pentru care s-a autoizolat la domiciliu de frica virusului care face dezastru în urma lui, la nivel global. Actrița și-a luat toate măsurile de protecție și a luat foarte în serios măsurile impuse de autorități.
„Am luat toate precauţiile posibile şi imposibile, am spălat toată casa cu clor, am pus măşti în faţa casei pentru vecinii mei, cusute de mine. Eu le-am făcut şi le-am cusut, le-am sterilizat cu fierul de călcat şi le-am dat şi cu spray dezinfectant’, a afirmat ea.
Cum se mai simte Rona Hartner
„Am voie să mă expun în sfârşit la soare. Adică un pic aşa, nu prea mult. Şi sunt pe malul mării la mine acasă. După ce am trecut prin foarte multe încercări, văd că Dumnezeu îmi permite să mă şi odihnesc un pic. Sunt la câteva zile după chimioterapie şi mă simt bine.
Aşa că merg la mare. Am voie să înot, adică îmi prinde foarte bine aerul ăsta curat, salin. E nebunie. Sunt 34 de grade de o săptămână şi nu am nicio şansă să stau pe acasă. Asta e clar! Sunt ciufulită! Abia am ieşit din apă. Îmi pare rău! Sunt foarte ciufulită, dar nu am ce să fac. Asta este.
Haideţi să vă arăt un pic marea. Ce frumoasă este în perioada asta! În Coasta de Azur şi marea şi cerul sunt de azur şi totul este de azur de fapt. Aşa că de aceea Coasta de Azur este totuşi Coasta de Azur”, a dezvăluit Rona în urmă cu câteva luni.
Sursa: viva.ro
Sursa foto: viva.ro
Sursa – Glow Magazin.