Autoliv Lugoj

Actualitate

Rugi de Rusalii! Nicu Novac, Zorica Savu, Mihaela Petrovici, printre artiștii invitați

Rugi de Rusalii! Nicu Novac, Zorica Savu, Mihaela Petrovici, printre artiștii invitați

Mai multe localități din estul judeţului vor serba de Rusalii hramurile bisericilor şi vor organiza tradiţionalele rugi bănăţene.

Printre acestea se numără Victor Vlad Delamarina, Ohaba Forgaci, Nădrag, Botineşti, Babșa, Jupani, Fârdea şi Lugoj – cartierul Micro V. Manifestările vor avea loc în zilele de 19 şi 20 iunie, de sărbătoarea „Pogorârii Sfântului Duh”.

La Victor Vlad Delamarina, atât duminică, dar şi luni, de la orele 19, pe scenă va urca renumita interpretă Otilia Radu, acompaniată de formaţia condusă de Ionel Radu, iar la Ohaba Forgaci va cânta Mihaela Petrovici, acompaniată de formația condusă de Marian Jarja. La Jupani, va fi rugă doar o zi (19 iunie) și vor cânta Flavius Hațegan, Ioan Paulescu și alți invitați surpriză. Aici, evenimentul va fi deschis de Ansamblul „Bujoreana”, începând cu orele 19.00.

Rugă mare va fi şi la Nădrag, însă organizatorii au programat-o pentru zilele de 18 şi 19 iunie, cu începere de la orele 19. Pe scena din vecinătatea parcului central vor urca interpreții Nicu Novac, Gabi Zaharia, Zorica Savu, Gabi Stanciu și Narcis Goian.

Eveniment amplu va fi şi în cartierul Micro V, chiar în ziua de Rusalii, de la orele 18. Programul folcloric va fi susţinut de numeroşi solişti bănățeni, iar deschiderea rugii va avea în prim plan Ansamblul Folcloric „Lugojana”.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Lidl Lugoj îşi închide porţile pentru două zile, pentru a renova spaţiul comercial

Gabriel Iosa30 martie 2017

Tinerii din Timiş se pot implica în implementarea programelor care le sunt destinate în anii 2017-2021

Cetateanul30 martie 2017

Lugojeanul Cristea Cătălin, încă o colaborare de succes cu Oana Radu şi Eli, la piesa „Mă minţeai”

Gabriel Iosa29 martie 2017

BusinessMark: Conferința de resurse umane, „HR Business Strategist”, pentru prima dată la Timișoara (P)

Daniel Groza29 martie 2017

EXCLUSIV Notele deputatului „mitralieră” de la Facultatea de Medicină

Daniel Dancea28 martie 2017

Un elev din Lugoj, premiu naţional la concursul de Public Speaking

Gabriel Iosa28 martie 2017

Filme pe toate gustuile la Cinema Bela Lugosi, în weekend şi joia viitoare

Gabriel Iosa27 martie 2017

Un polițist din Lugoj care a lovit în mafia contrabandiștilor de țigări, în toptul celor mai buni polițiști din România

Gabriel Iosa27 martie 2017

INEDIT! La Lugoj poţi mânca Choco Kebab, un desert cu de toate după care îţi lasă gura apă

Gabriel Iosa27 martie 2017

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017
%d blogeri au apreciat: