Autoliv Lugoj

Social

S-a rezolvat problema tânărului care trăiește în cort. Primăria îi dă o cameră la spital!

S-a rezolvat problema tânărului care trăiește în cort. Primăria îi dă o cameră la spital!

Cetateanul Lugoj

Problema tânărului care locuiește într-un cort la marginea orașului, semnalată de către ziarul Cetățeanul, a fost rezolvată, cel puțin provizoriu. Primarul Francisc Boldea s-a întâlnit cu reprezentanții Meridian 22,  ai  Direcției Tehnice, Direcției de Asistență Socială și cei ai Spitalului “Teodor Andrei”, pentru a găsi o soluție.

“Am analizat situația lui și am luat o decizie. Începând de astăzi va locui în cadrul spitalului, în zona dezafectată, în clădirile unde a funcționat cotabilitatea. Va avea o cameră, baie, energie electrică, apă curentă, pentru a nu mai sta în condițiile în care a stat până acum.  O singură condiție i-am pus. Dânsul are cinci câini pe care nu vrea să-i părăsească. Are posibilitatea ca în curtea să aibă un loc pentru câini, dar i-am condiția să nu îi găsesc pe hol sau în cameră”, a spus Francisc Boldea.

Clădirea în care a fost cazat bărbatul a fost folosită anii trecuți pentru a adăposti oamenii fără adăpost pe timpul gerului. Primarul a mai afirmat că dacă nu face probleme, tânărului i se va face și un buletin provizoriu de Lugoj.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. MITICA

    18 octombrie 2016 at 17:18

    Era intolerabil ca o fiinta omeneasca,indifrent cum se numeste,acum in prag de iarna sa traiasca intr-un cort instalat la marginea orasului,unde isi putea gasi sfarsitul in orce clipa la doar 40 de ani.Comparabil este precum un om ar fi cazut intr-o prapastie din muntii PARANG,sub privirile trecatorilor si lasat acolo sa moara.S-a gasit un OM cu suflet,dar si responsabil in persoana D-lui primar BOLDEA din Lugoj,care merita toate aprecierile si multumirile lugojenilor.DUMNEZEU sa-i de-a sanatate.Pe tatal celui suferind il cunosc de prin anii 1990-1991 cand am devenit vecini,dupa ce s-a mutat de la Lugoj lucrand la IPJ Timis,fiind coleg cu fiul meu este vorba de Leontin Bila.L-am cunoscut si pe tanarul in cauza,adica fiul vazandu-l in vizita la tatal,inca de pe cand avea 17-20 de ani.Privitor la tatal,anume BL aceste iera profund marcat de situatia in care se afla fiul sau,fiind preocupat de asi ajuta fiul intr-un fel sau altul.Nu este vorba ca i-a lasat casa si masa ci si cu alte bunuri.Ex.acest tanar batut de soarta beneficiaza de o pensioara de handicap datorita tatlui.Vinovata de toata aceasta drama este mama,care a demonstrat ca dispune de o cruzime nemarginita.Cum adica sa-i vinzi casa fiului ramasa de la tata?Oare de ce s-a imbolnavit acet tanar asa stupid?Am vazut multe imputatii ce i-au fost aduse tatalui fiind pus chear la zid,dar care nu coresound realitatii.Sigur lumea nu avea de unde sa stie niste realitati.Povestea este extrem de lunga.

    • S. Tibi

      19 octombrie 2016 at 0:22

      Ne spui si cum sta treaba cu SPA-ul? Nu de alta dar vad ca toate le sti.

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

Eva Energy explică la Lugoj cum puteţi obţine contracte corecte şi tarife mai mici pentru energie

Daniel Groza23 februarie 2017

Ziua Îndrăgostiţilor s-a lăsat cu amenzi din partea Poliţiei Lugoj! Razie de proporţii în oraş

Gabriel Iosa15 februarie 2017

[FOTO] O casă din Coşteiu a luat foc! Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge văpaia

Gabriel Iosa14 februarie 2017

SĂNĂTATE – Cum poţi elimina toxine din organism cu ajutorul orezului

Cetateanul11 februarie 2017

GASTRONOMIE – Cea mai ciudată dulceaţă, pe care o face un bucătar din Banat, are două ingrediente inedite

Cetateanul11 februarie 2017

EXCLUSIV: Elevii din Timiș vor primi doar cornuri de luni! CJT nu a fost în stare sa facă licitația pentru lapte

Gabriel Iosa10 februarie 2017

Spitalul din Lugoj iniţiază un nou proiect mamut, de 1.000.000 de euro, pe fonduri europene, pentru chirurgie şi ATI

Gabriel Iosa8 februarie 2017

Primăria Lugoj vrea să investească peste cinci milioane de euro ca să schimbe viaţa romilor

Daniel Groza31 ianuarie 2017

Lugojenii vor plăti mai mult pentru gunoi. Salprest se pregăteşte să majoreze costul salubrităţii

Daniel Groza30 ianuarie 2017

Călin Dobra a anunţat că CJT va sprijini financiar lupta antidrog în judeţul Timiş

Daniel Groza27 ianuarie 2017

[VIDEO] Spitalul din Lugoj, dotat cu echipamente în valoare de 13000 de lei după evenimentul Bike4Life al celor de la Hella

Gabriel Iosa27 ianuarie 2017

Consilierii PSD au aprobat majorarea tarifelor pentru apă şi canal, chiar dacă lugojenii sunt nemulţumiţi

Daniel Groza26 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: