Actualitate

S-a stabilit data la care se deschid cei 15 kilometri de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

S-a stabilit data la care se deschid cei 15 kilometri de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Autoliv

Sorin Buşe, Ministrul Transporturilor, a anunţat sâmbătă că în două zile din luna decembrie, în România vor fi inauguraţi singurii 18 kilometri de autostradă noi din 2016. Din fericire pentru lugojeni, 15 dintre aceştia sunt cei dintre Traian Vuia şi Margina, fapt ce rezultă în posibilitatea şoferilor de a ocoli Făgetul, nu de puţine ori paralizat de traficul greu.

„Pe 15 decembrie vor fi dați în folosință 15 kilometri de autostradă pe lotul 2 Lugoj-Deva și o să mai fie 3 kilometri la A3, este programată (deschiderea n.r.) pe 20 de decembrie. Am fost în zonă, lucrările sunt avansate”, a precizat Sorin Bușe.

Pentru anul următor, Buşe a declarat că vor fi inauguraţi peste 150 de kilometri de drum de mare viteză.

„Pentru 2017 este vorba de 150 de kilometri de autostradă, tronsonul Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, plus Suplacu de Barcău -Borş, 26 de kilometri. Acum lansăm procesul de licitaţie pentru mai mult de 500 de kilometri de autostradă Tg-Neamţ-Iaşi-Ungheni, Craiova-Piteşti, Sibiu-Piteşti, loturile I şi II, dar vrem să deblocăm şi pentru tronsonul Comarnic-Braşov, unde se ştie că au fost o serie de contestaţii. De asemenea, am deblocat între Sibiu-Sighişoara şi vrem să lansăm licitaţia între Sighişoara şi Braşov”, a mai spus ministrul Buşe.

În privinţa contractelor de deszăpezire, șeful de la Transporturi spune că toate zonele sunt pregătite pentru a întâmpina iarna.

foto: arhiva Cetăţeanul

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Tensiunile dintre clanurile de romi din Lugoj au ajuns la cote maxime. Cu Poliția la ușă, țiganii s-au atacat peste gardul caselor în care locuiesc

Daniel Dancea29 aprilie 2017

VIDEO Motivul ultimului scandal dintre clanurile țigănești de la Lugoj. Ce spun șefii clanurilor, Ghiță și Mata, despre războiul dintre ei

Daniel Dancea29 aprilie 2017

O lugojeancă, pasagera cu numărul 100.000 pe ruta Timişoara – Bucureşti a celor de la Ryanair

Gabriel Iosa27 aprilie 2017

Un făgeţean a ajuns la închisoare pentru că a condus beat pe străzile oraşului

Cetateanul27 aprilie 2017

Un bătrân a fost jefuit de doi indivizi care conduceau o maşină cu numere de Franţa

Cetateanul26 aprilie 2017

O lugojeancă îmbracă cu flori Fântâna cu Peşti din centrul Timişoarei, în cadrul Festivalului TimFloralis

Daniel Groza25 aprilie 2017

Un bebeluş, de cinci luni, din Lugoj a murit din cauza rujeolei

Cetateanul24 aprilie 2017

Viteză record pe drumul Lugoj-Buziaş. Poliţiştii l-au amendat pe vitezoman cu aproape 3.000 de lei

Cetateanul24 aprilie 2017

Noi descinderi la contrabandişti! Poliţiştii lugojeni au ajuns la Racoviţa

Daniel Groza21 aprilie 2017

Şef nou la Poliţia Timiş

Gabriel Iosa20 aprilie 2017

VIDEO – UPDATE Descinderi în Lugoj. Ce au găsit mascații în locațiile percheziționate

Daniel Groza20 aprilie 2017

VIDEO – Doi poliţişti din Timiş s-au îmbătat şi s-au bătut la birtul din sat

Cetateanul19 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: