De la 1 iulie intră în vigoare majorarea salariului minim la 4.325 lei, într-un context în care Guvernul încearcă să protejeze veniturile mici, dar mută în același timp un cost suplimentar în bugetele companiilor cu productivitate redusă și cu posibilități limitate de a crește prețurile. La acest nivel, costul total suportat de angajator ajunge la 4.418 lei. Datele publicate arată că povara în plus trece de 280 de lei pe lună pentru fiecare angajat plătit la minim.
Pentru salariat, câștigul net este afectat și de reducerea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei. Din această perspectivă, pentru mediul de afaceri contează mai ales faptul că, dincolo de anunțul privind creșterea salariului minim, efectul direct este scumpirea forței de muncă pentru companii. În domeniile în care salariul minim este utilizat pe scară largă, mai ales în servicii livrate local și în întreprinderile mici și mijlocii, impactul se vede imediat în marjă, în cash-flow și în posibilitatea de a menține numărul de angajați.
Radu Nechita, profesor de economie, a explicat pentru Financiarul că noul prag poate fi susținut doar dacă valoarea economică produsă de angajat acoperă integral costul suportat de firmă. Astfel, un salariu minim de 4.325 lei înseamnă că munca prestată trebuie să valoreze cel puțin 4.418 lei, acesta fiind costul total pentru angajator și, în fapt, valoarea completă a remunerației factorului muncă. Dacă valoarea muncii salariatului este sub 4418 lei, angajatorul „cumpără” un serviciu la un preț mai mare decât „face”.
Potrivit aceleiași analize, efectele diferă puternic în funcție de regiune, domeniu și dimensiunea firmei. În zonele cu activitate economică mai slabă și pe piețe unde clienții au venituri reduse, spațiul de a transfera costurile în prețuri este mai mic. Acolo pot apărea restrângerea activității, concedieri sau mutarea către informalitate. Cei mai vulnerabili sunt angajații cu experiență redusă, calificare mai slabă și flexibilitate limitată.
Datele din piață arată că salariații plătiți cu minimul au pierdut aproape 400 de lei din puterea de cumpărare în ultimul an, în condițiile unei inflații de 11%. Raportat la majorarea de 125 de lei invocată în dezbaterea publică, rezultă că avansul nominal nu acoperă scumpirile. Adrian Negrescu, analist, a rezumat astfel situația: „Creşterea salariului minim este ca o ştire la Radio Erevan. În mod real, salariul minim continuă să scadă, nu să crească. De la 1 iulie, cei 125 de lei pe care îi primesc în plus românii se topesc practic în inflaţia de 11%. În termeni reali, în ultimul an, angajaţii plătiţi cu salariul minim au pierdut aproape 400 lei din puterea de cumpărare pe fondul scumpirilor generalizate.”
Pentru companii, presiunea nu se oprește la costul direct. Același analist arată că peste 280 de lei în plus lunar pentru fiecare salariat la minim sunt greu de absorbit într-o perioadă cu vânzări în scădere și blocaje financiare. Variantele rămase sunt toate costisitoare: reducerea personalului, plata la negru sau majorarea prețurilor, cu riscul afectării competitivității dacă piața nu acceptă scumpirile. În plus, reducerea facilității fiscale de la 300 la 200 de lei micșorează diferența dintre efortul angajatorului și suma care ajunge efectiv în buzunarul angajatului.
Sorin Spiridon, consultant de business, consideră că măsura era necesară, având în vedere că România se află printre statele cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană și că inflația a redus semnificativ puterea de cumpărare. Totuși, din punct de vedere managerial, efectul nu se limitează la cei plătiți exact la minim. În practică, creșterea împinge în sus și salariile aflate imediat peste acest prag, ceea ce duce la compresie salarială și la presiuni pentru recalibrarea grilelor interne. Astfel, costul total nu înseamnă doar majorările aplicate salariului minim, ci și efectul de propagare în întreaga structură de remunerare.
Consultantul atrage atenția separat asupra start-up-urilor și firmelor aflate în primii doi ani de activitate, care funcționează de regulă cu resurse financiare limitate și își testează încă modelul de business. În aceste cazuri, creșterea rapidă a costurilor fixe are un efect disproporționat față de o companie matură. Radu Nechita arată că, atunci când concedierea nu este prima opțiune, angajatorii încearcă să crească productivitatea prin reducerea timpilor morți, norme mai ridicate, sarcini noi sau programare strictă în orele cu cerere maximă. Dacă nici așa nu este acoperit costul complet al muncii, pot urma renunțarea la angajat, restrângerea activității, închiderea firmei sau înlocuirea muncii cu capital.
