Social

Școala de vară despre Holocaust începe duminică la Surduc

Școala de vară despre Holocaust începe duminică la Surduc

Autoliv

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu The Olga Lengyel Institute&The Memorial Library și Fundația Precept Ministres organizează în perioada 19-24 iulie 2015, la Lugoj-Surduc, școala de vară „Holocaustul din România între istorie și receptare”.

Seminarul se adresează masteranzilor, doctoranzilor, tinerilor cercetători și cadrelor didactice din mediul universitar, ce studiază în domeniul științelor socio-umane, având ca obiectiv aprofundarea temei Holocaustul din România și deschiderea unei perspective mai largi în privința unor aspecte precum discriminarea, antisemitismul cultural, viața comunitară a evreilor din România.

Programul cuprinde o serie de colocvii susținute de specialişti, profesori şi cercetători din România și străinătate, întâlniri cu supraviețuitori și proiecții de film.

Selecţia participanţilor s-a realizat în baza unui CV şi a unei scrisori de motivare în care să se prezinte interesul candidaților pentru studierea Holocaustului din România. Aplicaţiile vor fi evaluate de către o comisie formată din cercetători ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. popescu ion

    17 iulie 2015 at 13:48

    a fost „holocaust”in romania?astia n-au de lucru?

    • victor L

      17 iulie 2015 at 14:52

      @ dom` popescu ion,
      nu in Romania, ci produs de Romania.
      Ai auzit/citit ce s-a intimplart cu evreii si tiganii deportati in Transnistria? au fost omoriti citeva sute de mii.
      Nu ti se pare a fi fost Holocaust? ce voiai mai mult?
      Am o propunere: citeste.
      NB,
      eu cred, dimpotriva, ca nu doar citiva selectati sa fie prezenti, ci chiar toti lugojenii; nu le strica.

Lasă un răspuns

Mai multe în Social

Cros caritabil pentru Spitalul din Lugoj. Tinerii de la Interact se implică în strângerea de fonduri

Cetateanul26 mai 2017

Întreruperi multe de curent săptămâna viitoare. În Timişoara, Lugoj şi alte localităţi din Timiş

Cetateanul26 mai 2017

„Poţi. Vrei. Dar faci?”, mesajul din acest an al Săptămânii Naţionale a Voluntariatului

Cetateanul26 mai 2017

O făgeţeancă este noul director executiv al DSP Timiş

Cetateanul24 mai 2017

Se strâng bani în bisericile din Timiş pentru premierea elevilor olimpici

Cetateanul23 mai 2017

Cum a ajuns Banatul “fruncea” în numărul de decese provocate de rujeolă

Daniel Dancea23 mai 2017

Un profesor din Banat predă istoria regiunii pe internet. A reuşit să adune într-un blog trecutul întregii zone

Cetateanul22 mai 2017

Un cetăţean care merita titlul de “Cetăţean de Onoare” a primit doar ”Cheia Oraşului”, pentru că politicienii lugojeni au orgolii

Cetateanul19 mai 2017

Pâinea de casă, celebră în două judeţe. E făcută doar din făină, apă şi drojdie, „fără alte prafuri”

Cetateanul19 mai 2017

Mii de vietăţi vor fi ucise şi în acest an din plăcere. Vezi ce animale vor fi vânate în Timiş

Cetateanul18 mai 2017

“Agentul mi-a zis: hai, marş de aici”. Supărat că a fost jignit, un şofer a pornit în urmărirea Poliţiei, pe autostradă: „Au fugit ca şobolanii”

Daniel Dancea17 mai 2017

Operaţiune în forţă a Poliţiei. În trei zile, 600 poliţişti au descoperit 55 de infracţiuni şi au aplicat amenzi de 350.000 de lei

Cetateanul15 mai 2017
%d blogeri au apreciat: