Actualitate

Şeful Poliţiei Lugoj, schimbat din funcție. „Totul e legat de mita agentului Preda”

Şeful Poliţiei Lugoj, schimbat din funcție. „Totul e legat de mita agentului Preda”

Cetateanul Lugoj

În umă cu câteva zile, IPJ Timiş a dispus schimbarea din funcţie a şefului Poliţiei Municipiului Lugoj, Claudiu Chebici. Acesta a fost numit ca șef al Poliției Orașului Făget, iar în locul său va veni la Lugoj omul căuria i-a luat locul la Făget, Dan Lupulescu.
Surse din cadrul Inspectoratului au declarat pentru publicaţia lugojeană Cetăţeanul, că schimbarea lui Chebici din funcţie este strâns legată de reţinerea agentului Nicolae Preda de către ofiţerii DGA. Din câte se pare, numele lui Chebici apare în interceptările telefonice dintre Preda și bișnițarul care i-ar fi oferit şpaga.
Preda a fost ridicat de ofiţerii DGA la sfârşitul săptămânii trecute, fiind acuzat de luare de mită. Poliţistul de proximitate lugojean a fost reclamat de un denunţător că a solicitat 1.000 de lei pentru a-i da o soluţie favorabilă într-un dosar în care-l cerceta pentru violare de domiciliu şi distrugere.
Agentul ar fi primit banii de la un investigator sub acoperire al DGA, fiind reţinut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru 24 de ore sub acuzaţia de luare de mită.
La nivel oficial, şefii IPJ nu recunosc că înlăturarea lui Chebici este o măsură punitivă sau cel puțin pentru protejarea imaginii instituţiei. „S-au făcut schimbări de cadre, nu există un motiv anume pentru modificare, nu este o măsură disciplinară”, au declarat oficialii IPJ.
Postul de şef al Poliţiei Lugoj va fi ocupt numai temporar de Lupulescu până la organizarea unui concurs, aceta urmând să primească împuternicirea zilele viitoare. Comisarul-şef Claudiu Chebici este anchetat de Parchetul Lugoj într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, lovire şi lipsire de libertate.

Vezi comentarii (1)
Actualitate

Mai multe în Actualitate

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Bătrân de lângă Lugoj, arestat pentru că a agresat două persoane pe care le-a ameninţat cu arma

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

DOSAR Scuza de tot râsul găsită de o lugojeancă prinsă cu mașina burdușită de țigări. Ce pedeapsă a primit femeia

Daniel Dancea12 ianuarie 2017

Autorităţile lugojene, în alertă de mai bine de 48 de ore din cauza zăpezii! Vineri dimineaţa se aşteaptă polei

Gabriel Iosa12 ianuarie 2017

[FOTO] Accident cumplit la câţiva kilometri de Lugoj! Un TIR a intrat frontal într-o autocisternă, după ce şoferul a scăpat mastodontul de sub control

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

[FOTO] Zăpada l-a băgat în şanţ! Circulaţie îngreunată pe centura Lugojului, din cauza unui autotren care a derapat

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

E IKEA misteriosul producător de mobilă suedez care vrea să investească la Lugoj? Ce spune primarul

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Bătaie între oamenii străzii din Lugoj la adăpostul de la spital! De la ce a pornit cearta

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: