Știri naționale

Sfinții Petru și Pavel. Ce trebuie să faci pentru sporul casei şi sănătate

Sfinții Petru și Pavel. Ce trebuie să faci pentru sporul casei şi sănătate

Cetateanul Lugoj

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară; aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Prin tradiţie, Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, pe care acesta îl consultă când ia decizii importante. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat cheile Raiului şi misiunea de a veghea la porţile acestuia. Pentru că este stăpânul cămărilor cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii. În atribuţiile Sfântului Petre intră şi topirea în bucăţele mici şi fierberea grindinei, pentru ca acesta să nu distrugă recoltele.

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei. Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se  respectă tradiţia Moşilor de  Sânpetru şi se sfinţesc la biserică  pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrişoare, zarzăre şi colivă; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Prin tradiţie, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă.

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase sau seci de miez. Gospodarii respectă sărbătoarea lupilor. Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă,  pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Ritual pentru împlinirea unei dorinţe

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul. În ziua praznicului, Sfântul Petru împlineşte o dorinţă importantă celor care ţin post negru în ajunul sărbătorii.

Talisman pentru protecţia norocului

În această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin).Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Știri naționale

Cultele creştine din Lugoj se întâlnesc pentru o săptămână de rugăciune comună

Cetateanul19 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Cel mai costisitor tronson din autostrada Lugoj-Deva a obţinut aprobarea finanţării U.E.

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Premierul Grindeanu cere deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Unde se va așterne zăpada de Crăciun. Prognoza vremii pentru toate regiunile țării

Daniel Groza19 decembrie 2016

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016

Aproape jumătate din românii cu contract de muncă lucrează pe salariul minim

Cetateanul14 septembrie 2016

Populația României, în scădere cu peste 45.000 de persoane în primele șapte luni ale anului

Cetateanul13 septembrie 2016
%d blogeri au apreciat: