Social

Situaţie critică la spitalul din Lugoj! Medicii cer personal auxiliar, conducerea se plânge că nu are pe cine angaja

Situaţie critică la spitalul din Lugoj! Medicii cer personal auxiliar, conducerea se plânge că nu are pe cine angaja

Cetateanul Lugoj

Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de personal din istoria unităţii spitaliceşti. De luni bune, asistenţii, infirmierele, barcadierii sau oamenii care se ocupă cu îngrijirea secţiilor şi a spaţiilor exterioare sunt pur şi simplu prea puţini pentru nevoile medicilor. Aceştia spun că în curând nu îşi vor mai putea face treaba, fiind nevoiţi să facă munca personalului auxiliar, cum ar fi să cureţe secţiile sau să dea de mâncare la bolnavi, în loc să se ocupe cu împlinirea actului medical.

Problema a fost anunţată de conducerea spitalului, care spune că deocamdată nu are nicio soluţie pentru a ieşi din impas. Managerul unităţii se plânge că, deşi scoate posturi la concurs pe bandă rulantă şi angajează oameni, aceştia stau doar câteva luni pe funcţie, după care îşi iau concedii medicale şi nu mai vin la lucru.

„Avem 92 de posturi aprobate, dintre care doar 59 ocupate şi o diferenţăd e 33 de posturi neocupate. Vin, se angajează, stau două sau trei luni şi pleacă, moment în care iar trebuie să o luăm de la capăt. Avem nevoie de ingrijitorii de curăţenie şi infirmierii. Am secţii unde bolnavul chiar este mobilizat la pat, e chirurgia, paletaţia, peste tot. Conform legii nu avem voie să plătim ore suplimentare, cine acumulează îşi cer libere. Ei îşi adună orele suplimentare în zile, îşi iau concendiu şi au plecat. Să mă pun cu parul la poartă, nu am cum, sunt legat de mâini şi de picioare”, a declarat pentru Cetăţeanul Florin Voichescu, managerul spitalului lugojean.

Din cauza numărului redus de angajaţi pe funcţii auxiliare, şefii de secţii nu-şi mai pot face treaba cum ar trebui. Unul dintre cazurile cele mai grave este cel de la secţia de paleaţie.

„Am făcut nenumărate hârtii, încă de la începutul anului, legat de situaţia asta, cerând personal medical inferior. La hârtiile respective ni s-a spus verbal că nu sunt soluţii pe termen lung, s-au găsit doar pe termen scurt. Noi avem un număr de 6 asistente, normat 8 infirmiere, din care aprobate de comitetul director 5 posturi, dar în prezent 3. Din cele 3, una va pleca, deci vor rămâne două, cu care nu pot să acopăr un serviciu de permanenţă cum suntem noi. Îmi trebuie minim 5 ca să îl acopăr. Deficitul este de 60%, o posibilă rezolvare este să se avizeze scoaterea la concurs a posturilor vacante în întregul spital. Nu mai putem să continuăm o activitate medicală sub nicio formă noi, pe calitate”, a explicat medicul Mircea Şerpe, şeful secţiei de paleaţie.

În alte secţii, stiuaţia este şi mai gravă. De exemplu, într-o secţie în care şeful acesteia a dorit să îşi păstreze anonimatul, medicii duc mâncarea la pacienţi, din lipsă de personal auxiliar, fapt ce câteodată îngreunează actul medical propriu-zis.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. S. Tibi

    29 septembrie 2016 at 21:43

    Daca va bateti joc de angajati normal ca pleaca! De ce nu ii angajati ci ii puneti sa isi faca PFA pentru a lucra? Hotilor!!!

  2. Lugojean

    5 octombrie 2016 at 21:09

    Pentru ce sa vina sa lucreze la spital cu PFA si sa castige mai putin decat la Octavian la pus coliva in pahare. Bataia de joc !

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

Criză de oameni la Urgenţele spitalului din Lugoj! Ce posturi sunt scoase la concurs

Gabriel Iosa23 ianuarie 2017

Scandal de proporţii la Lugoj, după ce unei persoane de etnie romă i s-a făcut rău

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un bărbat de 48 de ani a murit după ce a văzut victima accidentului de tren de ieri, de la Lugoj

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Aici sunt pierderile Meridianului, suportate din banii lugojenilor. „Nu este o avarie majoră, e o gaură cât un stilou”.

Daniel Groza13 ianuarie 2017

Dezbaterea publică nu a schimbat nimic! Preţul apei şi canalizării va creşte la Lugoj

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Iarna e ca vara! Lugojenii se plâng că nu au apă la etajele superioare. Explicaţiile Meridianului!

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Ambulanţa Lugoj, două ture pe noapte pentru a-i ajuta pe oamenii străzii rămaşi în ger

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

FOTO! Apa de la robinetele din Lugoj, murdară şi de nebăut, deşi primăria o recomandă ca bună de consum

Gabriel Iosa10 ianuarie 2017

Bilanţ la CPU Lugoj! Câţi pacienţi au decedat la Urgenţe, la spitalul lugojean

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Lugojenii participă la slujba de Bobotează! Sute de litri de agheasmă, pregătite pentru credincioşi

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Se distribuie invitațiile la Revelionul Seniorilor

Daniel Groza4 ianuarie 2017

O fetiţă din Timiş a murit din cauza rujeolei. Ministerul Sănătăţii cere părinţilor să imunizeze copiii

Daniel Groza29 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: