Știri naționale

Subvenție de 1.500 de euro pentru comasarea terenurilor micilor fermieri

Subvenție de 1.500 de euro pentru comasarea terenurilor micilor fermieri

Autoliv

Ministerul Agriculturii  va lansa în perioada următoare submăsura 6.5 Schema pentru micii fermieri din cadrul PNDR 2014-2020, care se adresează fermierilor care au accesat cel puțin un an Schema Simplificată pentru Micii Fermieri din cadrul Pilonului I (campania 2015) aferenta Cererii unice de finanțare de la APIA, schemă ce a beneficiat de maximum 1.250 euro/fermă.

Pentru a putea accesa submăsura 6.5 pe perioada anului 2016, este necesar ca fermierii să notifice APIA că doresc retragerea din Schema Simplicată pentru micii fermieri.

Data limită până la care fermierii pot notifica APIA este 15 iulie. Fermierii care nu au optat pentru retragere până la data de 15 iulie nu vor putea fi beneficiari eligibili ai submăsurii 6.5 în anul 2016.

Sprijinul acordat reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul era eligibil să o primească în cadrul schemei simplificate din Pilonul I, adică 1.500 de euro în loc de 1.250.

Submăsura 6.5 are ca scop facilitarea comasării terenurilor și presupune transferarea definitivă către alt fermier a întregii exploatații, inclusiv drepturile de plată corespunzătoare. Transferul definitiv se poate face atât prin documente care conferă proprietatea bunurilor imobiliare cât și prin arendarea prin contract de arendare pe o perioadă de cel puțin 20 de ani.

Condițiile de eligibilitate pentru accesarea submăsurii 6.5 sunt următoarele:

– Solicitantul a aplicat cel puțin un an schema pentru micii fermieri din Pilonul I, iar în momentul depunerii cererii în cadrul acestei sub-măsuri, acesta face dovada retragerii din schema aferentă Pilonului 1;

– Solicitantul trebuie să dețină în proprietate, terenul ce urmează a fi transferat;

– Solicitantul se angajează să transfere definitiv către alt fermier întreaga sa exploatație și drepturile de plată corespunzătoare;

– Contractul de transfer definitiv al terenului nu poate fi reziliat de nici una din părți mai devreme de durata minimă de 20 de ani.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Cetateanul16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Cetateanul15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Cetateanul9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Cetateanul4 mai 2017

Nu contează că eşti din Lugoj sau Timişoara, Electrica te pune să plăteşti stâlpii căzuţi din Brăila

Cetateanul26 aprilie 2017

Peste 3000 de yoghini din MISA se adună la tabăra spirituală de primăvară de la Herculane

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva se inaugurează în luna august

Daniel Groza19 aprilie 2017

Rovinietele se pot achita şi prin sms în reţeaua RCS&RDS. Cât costă şi care este procedura

Cetateanul13 aprilie 2017

Autoliv se extinde. Compania suedeză deschide un nou centru de inginerie

Cetateanul12 aprilie 2017

PROIECT DE LEGE – Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea primi şapte ani de închisoare

Cetateanul11 aprilie 2017

Absolvenţii de liceu care vor un loc de muncă sigur sunt aşteptaţi să se înscrie în şcolile MApN

Cetateanul7 aprilie 2017

Încă 90 de kilometri de autostradă! Loturile 3 și 4 de pe tronsonul Lugoj-Deva vor fi date în folosință până la finalul anului 2017

Cetateanul31 martie 2017
%d blogeri au apreciat: