Autoliv Lugoj

Administrație

„Suntem în centrul oraşului şi îţi vine să vomiţi” Lugojenii, revoltaţi de mirosul de dejecţii de cioară din parcuri

„Suntem în centrul oraşului şi îţi vine să vomiţi” Lugojenii, revoltaţi de mirosul de dejecţii de cioară din parcuri

Business Strategist

După mai multe încercări eşuate de a scăpa de ciorile care îşi fac veacul, dar şi nevoile fiziologice în parcurile lugojene, mai ales în cel din spatele primăriei, lugojenii se declară indignaţi de cum tratează administraţia locală problema. Fie că îl traversează ziua sau noaptea, Parcul Copiilor, cum este cunoscut printre lugojeni, a devenit o adevărată zonă de pericol pentru sănătatea umană.

Mirosul de dejecţii de pasăre este peste tot, putând fi simţit chiar şi de la zeci de metri distanţă, din parcările de la Colegiul „Iulia Hasdeu”, până la mesele de la terasa de peste drum de primărie. Oamenii sunt revoltaţi şi i-au scris deja primarului pe pagina oficială a primăriei, însă nu au primit niciun răspuns. Rămânând fără soluţii, au apelat la internet pentru a-şi spune păsurile.

„Dacă traversezi parcul din spatele primăriei, nu o poţi face de ce miros este. Suntem în centrul oraşului şi îţi vine să vomiţi efectiv, nu te poţi aşeza pe bănci de mizerie şi miros, e de nedescris. Ciorile îşi fac nevoile pe bănci, aleile sunt pline, maşinile, dacă ai noroc, îţi aterizează dejecţia chiar în cap”, se plânge un lugojean pe o reţea de socializare.

Primăria Lugoj a anunţat că va începe o nouă campanie de înlăturare a ciorilor care locuiesc în copacii din parcul afectat. De această dată, primăria nu va mai apela la scara primită în dar de la fraţii nemţi din Jena, ci la ultrasunete.

„În perioada următoare va fi achiziţionat un aparat cu ultrasunete pentru a fi folosit la stirparea ciorilor din parcurile din oraş”, a declarat pentru Cetăţeanul Angelica Rus, purtător de cuvânt al primăriei Lugojului.

Nu doar parcul din spatele primăriei este afectat de dejecţii, la fel întâmplându-se şi în parcurile „George Enescu” şi „Gării” din municipiu. Potrivit portalului fara-daunatori.ro, un aparat cu ultrasunete contra păsărilor costă între 200 şi 1800 de lei, în funcţie de putere şi de raza de acoperire.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Borosteanu Cristian Stefan

    31 august 2016 at 14:16

    Metoda cu ultrasunete are putine sanse de reusita. Ciorile vor parasi doar pentru scurt timp acea zona, dar vor reveni dupa ce se va termina actiunea de indepartare a acestora. Trebuie gasita o alta metoda.

    • Daniel

      31 august 2016 at 16:50

      asa ii place primarului , asa gusturi are el ,
      na ciuda ciuda
      😀

Lasă un răspuns

Mai multe în Administrație

Câţi bani şi-a rezervat primarul din bugetul local pentru aparatul propriu. Vezi sumele şi pe ce se cheltuie

Daniel Groza23 martie 2017

Începe curăţenia de primăvară! Când puteţi scoate resturile vegetale

Daniel Groza23 martie 2017

Bugetul Lugojului, de peste 170 de milioane de lei, se cheltuie doar cum vrea primarul. Nicio propunere a consilierilor nu a fost acceptată

Daniel Groza21 martie 2017

Consilierii locali, chemaţi să aprobe bugetul Lugojului pentru 2017

Daniel Groza16 martie 2017

Piaţă modernă la Făget. Va fi inaugurată la sfârşitul acestei luni

Daniel Groza15 martie 2017

Boldea dă vina pe Martinescu pentru deficienţele de la staţia de epurare

Daniel Groza13 martie 2017

Galeria Pro Arte din Lugoj va fi reabilitată. Lucrările vor costa un milion de lei

Daniel Groza10 martie 2017

Lugojul a primit cea mai mare sumă din cote defalcate de la CJT Timiş. Cât primesc celelalte primării din zonă

Daniel Groza9 martie 2017

Curtea de Conturi, aşteptată la Lugoj. Plângere pentru verificarea cheltuirii celor 5 milioane de euro de la staţia de epurare

Daniel Groza6 martie 2017

A patra deschidere? „Săptămâna viitoare deschidem traficul pe cei 15 kilometri din autostrada Lugoj-Deva”

Gabriel Iosa3 martie 2017

În martie se votează bugetul. Care sunt lucrările pentru care credeţi că ar trebui să se cheltuiască 60.000.000 de lei?

Daniel Groza2 martie 2017

Ce ilegalităţi a descoperit Curtea de Conturi la Salprest, societate care aparţine Consiliului Local Lugoj

Daniel Groza1 martie 2017
%d blogeri au apreciat: