Actualitate

Tânărul de lângă Lugoj, mort în condiţii suspecte în Italia, a fost adus acasă

Tânărul de lângă Lugoj, mort în condiţii suspecte în Italia, a fost adus acasă

Cetateanul Lugoj

Trupul neînsuflețit al lui Ionuț Rîmpu, 29 de ani, mort în condiții suspecte în Italia, a fost adus acasă azi-dimineață la ora 9.00 și va fi înmormântat joi, 19 mai. Acest demers a fost posibil cu ajutorul consătenilor din localitățile Darova și Sacoșu Mare, dar și cu ajutorul Primăriei, deoarece familia nu a dispus de banii necesari.

„În localitatea Darova și, mai ales, în localitatea Sacoșu Mare, de la persoane fizice s-a adunat suma de 1000 de euro. Un aport important l-a avut și stația peco Lukoil  de la Boldur, care și ei ne-au ajutat cu strângerea unei sume de bani. S-a pus acolo o cutie și mulți au făcut donații. În al doilea rând, am făcut o hotărâre de consiliu și Primăria a ajutat familia cu suma de 1.700 de euro. Firma din Piatra Neamț, care s-a ocupat de aceste demersuri, a fost foarte de treabă pentru că a adus trupul neînsuflețit în localitate fără a lua un leu înainte. Suntem o comunitate cu cetățeni foarte uniți, care sar foarte repede în ajutor, sunt foarte inimoși și mă mândresc cu ei”, a declarat primarul comunei Darova, Sorin Tilihoi.

În urmă cu aproximativ două luni, Ionuț Rîmpu, în vârstă de 29 de ani, pleca împreună cu alți cunoscuți în Italia, pentru un trai mai bun. Din păcate, când a ajuns acolo, lucrurile nu stăteau deloc cum s-a aşteptat. Firma care l-a dus nu i-a asigurat un loc de muncă aşa cum îi promisese. Ionuţ a stat două săptămâni într-o cameră, fără bani de mâncare, fără locul de muncă promis, fără nimic. Pentru că nu și-a găsit de lucru și nici nu avea bani să se întoarcă acasă, fratele acestuia, Nicolae Rîmpu, în vârstă de 32 de ani, l-a asigurat că îl va ajuta să se întoarcă. Ceea ce a și încercat, dar în zadar. Ionuț Rîmpu a fost găsit mort pe data de 26 aprilie și conform polițiștilor, acesta s-a spânzurat.

Tânăr de lângă Lugoj, mort în condiţii suspecte în Italia! Familia nu-l poate aduce acasă

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

“Split”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Bătrân de lângă Lugoj, arestat pentru că a agresat două persoane pe care le-a ameninţat cu arma

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

DOSAR Scuza de tot râsul găsită de o lugojeancă prinsă cu mașina burdușită de țigări. Ce pedeapsă a primit femeia

Daniel Dancea12 ianuarie 2017

Autorităţile lugojene, în alertă de mai bine de 48 de ore din cauza zăpezii! Vineri dimineaţa se aşteaptă polei

Gabriel Iosa12 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: