”The Winds of Winter”: ”Va fi o carte uriaşă”spune George R.R. Martin

0

Daspre viitoarea sa carte a cărei lansare a fost îndelung amânată, George R.R. Martin a dezvăluit pe blogul său informaţii noi despre stadiul în care
se află ”The Winds of Winter”,  relatează miercuri The Independent.

În mesajul publicat pe blogul său intitulat ”Not a blog”, scriitorul american critică site-urile ”cărora le place să analizeze fiecare cuvânt din postările mele de parcă ar fi enciclice papale cu înţelesuri divine ascunse”.

În martie, autorul ”Game of Thrones” le-a transmis fanilor că a scris în fiecare zi în perioada de izolare, ”petrecând mai mult timp în Westeros decât în lumea reală”.

Acesta a confirmat în noul său mesaj că ”The Winds of Winter” nu va fi lansată ”mâine sau publicată săptămâna viitoare”, Martin a spus că scrie ”ore îndelungate, în fiecare zi’.

„Cel puţin în prezent, sunt sănătos… cel puţin pentru un tip de 71 de ani care nu e în formă… şi fac tot ce pot pentru a rămâne astfel”, a scris autorul.

Martin speră că atât cartea cât şi COVID-19 vor fi încheiate până anul viitor, astfel încât el să poată participa la CoNZealand, convenţia mondială ştiinţifico-fantastică, potrivit celor mai recente informaţii despre lansarea ”The Winds of Winter”.

Martin a precizat că în ultimele săptămâni a finalizat mai multe capitole, dar ”va fi o carte uriaşă” şi are ”un drum lung de parcurs”.

În mesajul său, Martin a dezvăluit că a scris despre întâmplări în care sunt implicate personaje pentru Cersei, Asha, Tyrion, Ser Barristan şi Areo Hotah.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și