Actualitate

Tradiții și superstiții de Paști. Ce trebuie să faci în Săptămâna Patimilor

Tradiții și superstiții de Paști. Ce trebuie să faci în Săptămâna Patimilor

Autoliv

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) s-a intrat în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

În biserici se vor oficia în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Fiecare zi are o semnificaţie aparte, în care credincioşii rememorează evenimentele din ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, înainte de Înviere.

În Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul.

În Marțea Mare se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă.

Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe. Bărbații aprind focuri rituale în curți, pentru sufletele morților care se reîntorc acasă. În după-amiaza acestei zile se fac copturile: pâinea, pasca și cozonacul.

În Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se ține post negru, nu se face treabă sau mâncare, unii se scaldă în râuri pentru a fi sănătoși tot timpul anului și seara se merge la biserică pentru Prohod și trecerea pe sub Sfântul Aer.

În Sâmbăta Mare, femeile pregătesc mielul sacrificat în această zi, fac ultimele pregătiri pentru masă și scot hainele noi pentru Înviere. Seara se vopsesc ouăle, dacă nu s-au pregătit din Joia Mare, și se face un coș pentru biserică ce conține: ouă roșii, pască, cozonac, sare, usturoi, friptură de miel etc.

În Sâmbăta Mare, care încheie Săptămâna Patimilor, creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos. Este o zi a tăcerii şi a aşteptării Învierii.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Lugojean, evadat din Spania, prins la Timişoara! Individul, extrem de periculos, avea de executat 15 ani de închisoare

Daniel Groza26 mai 2017

Invitaţie la plimbare pe bicicletă, pe un traseu de 30 de kilometri în zona Lugojului

Cetateanul26 mai 2017

Puteţi să ajutaţi spitalul lugojean dacă mergeţi la un spectacol folcloric

Daniel Groza26 mai 2017

Tânărul bătut de ţigani: “Au sunat-o pe mătuşa mea, să-mi retrag plângerea, că ne omoară”

Cetateanul26 mai 2017

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017
%d blogeri au apreciat: