Politică

Trăim împreună, construim împreună(P)

Trăim împreună, construim împreună(P)

Autoliv

Dragi lugojeni,

Acum când am ajuns aproape de finalul celui de-al doilea mandat cu care m-ați investit în fruntea orașului consider ca o datorie de onoare să mă prezint în fața dumneavoastră cu bilanțul muncii depuse împreună cu echipa mea pe parcursul acestor patru ani. Având experiența primului mandat în care am reușit sa punem lucrurile în mișcare și să demarăm ample programe de investiții, cunoscând foarte bine problemele și necesitățile dar și potențialul și capacitatea noastră de acțiune, am abordat proiecte de investiții mai complexe și mai numeroase încercând să acoperim cât mai multe domenii a căror dezvoltare ține de municipalitate. Principala mea preocupare în acești ultimi patru ani a constituit-o modernizarea continuă a Lugojului, oraș cu o tradiție culturală deosebită. Am încercat după puteri, cu toată priceperea și folosind toate resursele, atât materiale cât și umane, să aducem Lugojul acolo unde îi este locul și să reducem decalajele față de alte orașe asemănătoare ca mărime din Europa. Dacă am reușit sau nu în demersul nostru, vă las pe dumneavoastră să apreciați. Eu doresc doar să vă invit să comparați modul în care se prezintă astăzi față de cum au arătat înainte de anul 2008 mai multe obiective și zone din municipiu: Primăria, Biblioteca, Cinematograful, Teatrul „Traian Grozavescu”, Muzeul de istorie, Piața noua, Podul pietonal, Zona Ștrand, SPA Lugoj, cartierele din oraș, parcările din toate cartierele, foișoarele, aparatele de fittness în aer liber gratuite, străzile din oraș, trotuarele, iluminatul (festiv, ornamental, arhitectural si public), transportul in comun gratuit, patinoarul, Orășelele Copiiilor gratuite de la Parcul G. Enescu și Concordia, rețelele de apă și canal, branșamentele gratuite la apa pentru populație, sportul din Lugoj, satele Măguri, Tapia și Armădia, cartierul Balta Lată, grădinițele și școlile din oraș, problema câinilor fără stăpân, malurile Timișului și aleile de pe maluri, Târgul de Crăciun, clădirea Poliției și cea a fostei securități, 31 blocuri izolate termic fără contribuția locatarilor și comparația este valabila pentru înca 100 de obiective mai mici.

Modernizarea orașului va continua și în următorul mandat 2016-2020. În acest sens propun mai multe obiective de investiţii pe care le consider absolut necesare şi benefice pentru lugojeni: Centrul SPA, Ștrandul municipal, completarea Parcului industrial de pe str. Timișoarei, acordarea a 60 de terenuri pentru case în Cartierul Militari, acordarea a 30 de terenuri gratuite pentru construirea de locuințe pe str. Herendeștiului, construirea a 112 locuințe sociale, construirea a 150 locuințe ANL, continuarea programului de modernizare a străzilor pe baza strategiei de dezvoltare, vom termina modernizarea tuturor școlilor cu clasele I-VIII și a liceelor din oraș, vom crea zone de agrement în perimetrul fostului hipodrom din Dealul Vii, vom realiza un parc deosebit în perimetrul cuprins între zona Plopi și str. C. Munteanu, vom construi un teatru de vară în incinta fostei Cazărmi de pe str. Banatului,  vom înființa Centrul de Creație Culturală, vom continua colaborarea cu ambasadele străine pentru deschiderea Lugojului în Europa și nu numai, asistență socială pentru lugojeni, dezvoltarea turismului, atragerea de fonduri nerambursabile pentru investiții, dezvoltarea mediului economic, dezvoltarea vieții cultural-artistice prin înființarea Centrului Cultural Lugoj, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii edilitare, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii de sănătate, transport gratuit.

De aceea ne prezentăm astăzi la raport, eu, Primarul Francisc Constantin Boldea și echipa mea de consilieri locali ai Partidului Social Democrat și vă cerem să ne dați din nou încrederea și votul dumneavoastră pentru un mandat de 4 ani în care să continuăm lucrurile bune pe care le-am făptuit și să realizăm altele cu care să ne fălim.

În data de 5 iunie ne aflăm în faţa uneia din cele mai importante alegeri pe care suntem chemaţi să o facem. Vin însă acum cu îndemnul şi rugămintea mea de a vă prezenta cât mai mulţi la vot.

VOTAȚI PRIMAR BOLDEA FRANCISC CONSTANTIN, NR.4 PE BULETINUL DE VOT, PENTRU CĂ LUCRURILE BUNE TREBUIE SĂ CONTINUE.

VOTAȚI CONSILIERII PSD, NR.5 PE BULETINUL DE VOT, PENTRU CĂ AM NEVOIE DE O ECHIPĂ SOLIDĂ PENTRU A PUNE ÎN APLICARE PROIECTELE DE INVESTIȚII.

Cu deosebit respect,

prof. ing. Francisc Constantin Boldea

Notă:

BOLDEA este un primar gospodar. Boldea este un primar care a identificat corect necesitățile lugojenilor și ale Lugojului. Boldea este un primar care a propus și realizat foarte multe investiții în orașul nostru, din bugetul local – adică din banii noștri: pasajul peste Timiș, piața agroalimentară, trotuarele, asfaltările, ștrandul, bazinul acoperit.., dar și din împrumuturile bancare sau din alocații de la Guvernul României (rețele de apă și canalizare, stația de epurare, izolarea blocurilor și blocurile ANL). Indiferent de toate acestea, Boldea s-a dovedit un bun gospodar. Aproape la fel de bun ca și Iohannis pentru Sibiu.”

A spus Buciu Claudiu Alexandru, într-un ziar local din 13-19.11.2014.

Vezi comentarii (4)

4 Comments

  1. Alin

    12 mai 2016 at 16:32

    Buna ziua domnule Boldea,
    daca treceti inca doua obiective in viitorul mandat de care promiteti ca va veti tineti solemn, atunci aveti atat votul meu cat si al multor Lugojeni.

    1. Curatarea orasului si al imprejurimilor de gunoaie si implementarea unei strategii de reducere al poluarii (noxe dar in special praf) si care sa impiedice sau sa diminueze la minim reaparitia gunoaielor atat in oras (aviz seminelor de pe mal si al murdariei necuratate de meridian de cat cu matura fictiv si neimplicarii polititi locale in prevenirea mentinerea bunului simt) cat si in imprejurimi.
    2. Crearea si mentinerea in standardele de curatenie si de functionare al unui parc de copii asa cum au toate orasele civilizate ( zona CURATA, cu verdeata, cu hutuluse tobogane, curate si nedeteriorate, zona imprejmuite si sigura, fara buticuri jegoase unde se vinde peste si pui la kilogram langa care beau boschetarii cot la cot cu politia locala o cafea tolaniti pe o tejghea langa un morman de gunoi sau unde cei care joaca sah nu au auzit de cos de gunoi si miroase a alchool si urina de la o posta) . Reabilitarea tuturor parcurilor si zonelor verzi din oras si mentinerea lor in standardele decente de curatenie.
    Va multumesc,

    Un simpatizant

  2. geta

    14 mai 2016 at 12:37

    @Alinasa ceva nu o sa vezi in mandatele domnului Boldea—domnului edil ii place ceia ce ai enumerat coji de seminte miros de urina prin tot orasul cartiere nematurate si cu gramezi de gunoaie,locuri de joaca distruse si murdare ,betivi la toate buticurile din cartiere intinsi pe scari sau chiar pe jos ,boschetarii in lumea lor ,spati verzi cu iarba netaiata sau facut de mintuiala unde te maninca serpi —daca domnuli primar ii placea ordinea si curatenia avea tot timpul din lume in cele doua mandate sa ia masuri drastice ,sa puna politia comunitara pe urmele celor necivilizati ,dar politia sta si bea cafea pe tersa la corcoldel si betivi arunca sticle si pahare ,urineaza in fata lor —totul e perfect

    • Alin

      17 mai 2016 at 16:40

      Astept totusi un raspuns oficial chiar si aici!

      • marinescu

        17 mai 2016 at 20:52

        poti sa astepti mult si bine, nu reprezinti mai nimic pt el……

Lasă un răspuns

Politică

Mai multe în Politică

Lugojeanul Dorin Briciu, candidat la alegerile locale din Italia

Cetateanul24 mai 2017

Călin Dobra este secundul lui Marian Oprişan, în fruntea Uniunii Consiliilor Judeţene din România

Cetateanul24 mai 2017

Claudiu Buciu, preşedintele PNL, cere Consiliului Local Lugoj să recupereze 125 de mii de lei, cheltuiţi illegal pentru balurile şi sindrofiile PSD

Cetateanul11 mai 2017

Primarii scapă de răspundere pentru actele semnate, conform unui proiect aprobat de senatorii din Comisia Juridică

Cetateanul4 mai 2017

Doi parlamentari vor să-şi deschidă cabinet la Lugoj. Unul e de la PSD, celălalt e de la PNL

Cetateanul26 aprilie 2017

Un consilier local îşi pierde mandatul. Partidul i-a retras sprijinul politic, iar prefectul l-a demis

Cetateanul26 aprilie 2017

Acuzaţii grave la adresa primarului Boldea: “poartă făcută de Microroyal, casă la Surduc şi apartament lângă primărie”

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lugojul, bun doar pentru cules voturi. De patru luni, niciun parlamentar nu a mai călcat în municipiul de pe Timiş

Daniel Groza20 aprilie 2017

Ce spune Francisc Boldea despre o nouă candidatură pentru funcţia de primar al Lugojului

Daniel Groza10 aprilie 2017

Claudiu Buciu este noul preşedinte ales al PNL. Prima decizie: ”Îi retrag sprijinul politic domnului Ambruş”

Daniel Groza8 aprilie 2017

Ambruş a vrut să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL după trecerea termenului de depunere a candidaturilor

Daniel Groza6 aprilie 2017

Claudiu Buciu e singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei lugojene a PNL

Daniel Groza5 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: