Autoliv Lugoj

Sport

Trei puncte importante pentru fotbaliştii de la CSM Lugoj, obţinute într-o deplasare dificilă

Trei puncte importante pentru fotbaliştii de la CSM Lugoj, obţinute într-o deplasare dificilă

Cetateanul Lugoj

Echipa de fotbal CSM Lugoj a obţinut o victorie muncită şi meritată în deplasare la Lunca Teuz Cermei, cu scorul de 2-1, meciul contând pentru etapa a şaptea din cadrul Campionatului Ligii a III-a.

Reuşita jucătorilor pregătiţi de Cosmin Petruescu a fost realizată în faţa unei echipe omogene, care joacă de doi ani împreună şi care a avut în componenţă patru jucători care au evoluat în Prima Ligă. Adeversara Lugojului din această rundă a produs singura înfângere a liderului campionatului de până acum, Industria Galda de Jos, şi a învins cu 4-0 pe ACS Poli II Timişoara.

CSM Lugoj a întâlnit un adversar redutabil şi foarte bine motivat, o echipă în jurul căreia s-a creat o emulaţie deosebită după promovarea în Liga a III-a. Cernei are o bază sportivă micuţă şi cochetă, beneficiind chiar de un mini hotel pentru sportivi.

Victoria Lugojului a fost obţinută în condiţii speciale din cauză că gruparea lugojeană a avut o serie de jucători accidentaţi sau suspendaţi. Silaghi, Mărmăneanu au fost indisponibili din cauza problemelor medicale, Horcea a fost suspendat, iar Precupanu a fost învoit din cauza unor probleme personale.

În minutul 8 Livan de la CSM a centrat de pe partea stângă, iar fundaşul advers a făcut henţ în careu în încercarea de a opri balonul. Centraul partidei a acorat penalty pentru echipa lugojeană, executat de Bozian, care a reuşit să introducă mingea în poartă, după ce în prealabil aceasta a lovit bara. 1-0 pentru CSM Lugoj a fost şi scorul cu care cele două echipe au intrat la pauză la vestiare.

În a doua parte a jocului, în minutul 62, Drăghici a lansat o diagonală de 40 de metri, Rus a preluat în viteză pe lângă adversar, a centrat în faţa porţii, de unde acelaşi Bozian a driblat scurt un adversar şi a înscris cu piciorul stâng.

La câteva minute după marcarea celui de-al doilea gol, jocul a fost întrerupt din cauză că unui spectator i s-a făcut rău şi a intrat ambulanţa pe teren. Această pauză i-a scos oarecum din ritm pe jucătorii lugojeni. Aceştia s-au relaxat prematur, ceea ce a prilejuit echipei adverse şansa de a reduce din handicap după reluarea jocului.

“ O victorie meritată, muncită, obţinută în compania unui adversar foarte bine organizat din toate punctele de vedere. Aş vrea să-i felicit pe băieţi pentru atitudinea pe care au avut-o pe tot parcursul jocului şi nu în ultimul rând pentru parcursul foarte bun pe care l-am înregistrat până în prezent. Nu întâmplător după şapte etape ocupăm poziţia a treia, cu perspective de a mai urca, dar pentru asta trebuie să rămânem la fel de uniţi şi concentraţi în continuare”, a afirmat Cosmin Petruescu.

Primul loc într-un clasament al jocurilor disputate în deplasare

Jocul a fost unul aprig disputant, bărbătesc, chiar agresiv pe alocuri, care s-a lăsat cu multe cartonaşe galbene din partea centralului întâlnirii.

În urma acestei reuşite, CSM Lugoj şi-a consolidat poziţia a treia în clasament, având 14 puncte acumulate, cu un punct mai puţin decât Naţional Sebiş, ocupanta poziţiei secunde şi cu patru faţă de liderul actual, Industria Galda. Într-un clasament al jocurilor disputate în deplasare în acest tur de campionat, CSM Lugoj s-ar situa pe primul loc, cu 10 puncte din 12 posibile.

Etapa viitoare CSM Lugoj va juca pe teren propriu, în compania formaţiei Unirea Alba Iulia, o echipă de tradiţie în fotbalul românesc,cu multe prezenţe în Liga I şi Liga a II-a, dar care în prezent şi-a schimbat politica, orientându-se spre creşterea jucătorilor tineri şi foarte tineri. Meciul va avea loc vineri, 21 octombrie, cu începere de la ora 15 pe Stadionul Tineretului.

“O echipă incomodă şi imprevizibilă, care a pierdut destule puncte în meciurile de pe teren propriu. În schimb au avut rezultate bune în deplasare, în ultima reuşind să câştige chiar la Naţional Sebiş, echipa de pe locul doi, care la momentul respectiv se afla pe prima poziţie în clasament”, a precizat Cosmin Petruescu.

CSM Lugoj: Păduraru, Ciobanu, Drăghici, Miculescu, Roşie, Lazea, Livan, Bozian, Ciubotariu, Drăgoescu, Rus. Au mai intrat: Stoica, Marta şi Loga. Antrenor principal: Cosmin Petruescu, antrenor secund: Claudiu Jivulescu, antrenor cu portarii: Sorin Micşa.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. UN VULTUR BATRAN

    18 octombrie 2016 at 9:56

    LA MULTI ANI! profesorului COSMIN PETRUESCU din partea unuia care apreciaza profesionalismul de care acesta da dovada in ceea ce face la CSM LUGOJ!Fara tenacitatea sa, fotbalul lugojean ar fi disparut din peisajul ligii a 3-a!

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Un nou turneu de fotbal cu scop caritabil a reunit la Lugoj patru echipe, printre care şi Liga Studenţilor Facultăţii de Mecanică din Timişoara

Alina Damian27 februarie 2017

Voleibalistele lugojene au obţinut un punct în Moldova. Penicilina Iaşi- CSM Lugoj 3-2

Alina Damian27 februarie 2017

După victoria importantă de pe teren propriu contra celor de la SCM Piteşti, voleibalistele de la CSM Lugoj caută un nou succes în Moldova

Alina Damian22 februarie 2017

Echipa de tenis de masă a Şcolii Eftimie Murgu va reprezenta judeţul Timiş la Olimpiada Gimnaziilor

Alina Damian22 februarie 2017

Denis Berciu, medaliat cu argint la Campionatul Naţional. Sportivul a fost selectat pentru Europene

Alina Damian21 februarie 2017

Simion Moatăr a participat la prima şedinţă a Federaţiei Române de Fotbal ca membru în Comisia Centrală de Copii şi Juniori

Alina Damian21 februarie 2017

După ce au învins Şcolar Reşiţa, fotbaliştii de la CSM Lugoj vor să dea o replică pe măsură lui ASU Politehnica pe teren propriu

Alina Damian17 februarie 2017

Test important pe teren propriu pentru voleibalistele de la CSM Lugoj

Alina Damian16 februarie 2017

Georgiana Popa de la CSŞ Lugoj, convocată la lotul naţional de cadete

Alina Damian13 februarie 2017

Aur naţional pentru o atletă din Lugoj. Miruna Pricop s-a impus la pentatlon

Alina Damian13 februarie 2017

Sport și act caritabil! Turneul “Împreună pentru Ioji” continuă să adune zeci de pasionați ai fotbalului

Alina Damian12 februarie 2017

ASU Poli a întrerupt seria victoriilor din meciurile de pregătire ale lugojenilor

Alina Damian11 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: