Actualitate

Trei zile de „ROCK PE 2 ROȚI”. 10 trupe cântă la ediția din acest an a festivalului

Trei zile de „ROCK PE 2 ROȚI”. 10 trupe cântă la ediția din acest an a festivalului

Autoliv

Lugojul se pregătește de cea de-a cincea ediție a festivalului în aer liber „ROCK PE 2 ROȚI”. Evenimentul, organizat de Clubul de motocicliști Road Patrol MC Lugoj, cu sprijinul Primăriei, are loc în perioada 8-10 iulie la baza sportivă a fostului Liceu Agricol de pe Calea Timișoarei – km3.

Trupele participante din acest an sunt: Geko (Cluj-Napoca), Galadriel (Slovacia),  Hungry For Heaven-tribute Ronnie James Dio (Cluj-Napoca), Sevy (Bulgaria), Bronx (Tg. Mures), Times of Need (Cluj-Napoca), Mist (Lugoj), Luna Amară (Cluj-Napoca), Iron Maidnem (Ungaria), Rampart (Bulgaria).

Festivalul se deschide vineri 8 iulie, la ora 19.30. Sâmbătă, 9 iulie, în jurul orei 11 va avea loc parada vehiculelor pe 2 roți împreună cu Lugojul Pedalează. Convoiul de motocicliști va pleca de pe strada Timișorii, iar de la Universitate li se vor alătura și bicicliștii pe traseul: Primărie, Podul de Fier, Catedrală, Mol, Catedrală, str.Bucegi, Podul de Beton, Universitate. După paradă, organizatorii au pregătit o tură de relaxare pe 2 roți în împrejurimile Lugojului.

Între concerte vor avea loc un spectacol pirotehnic, oferit de Pyraessence Fireshow, o demonstraţie de tir cu arcul a membrilor Clubului Archery, dar și multe concursuri, premiul cel mare din acest an fiind o motocicletă Kawasaki de 750 cmc. Și în acest an va fi asigurat transport gratuit pe perioada desfășurării evenimentelor, din fața Primăriei până la locația festivalului, din 30 în 30 de minute vineri si sâmbătă, între orele 18.00-22.00, și duminică între 11.00 și 12.00.

Clubul Road Patrol MC Lugoj este recunoscut pentru implicarea sa activă în acțiuni caritabile și dorește ca și acest eveniment să fie unul caritabil. Cu ajutorul sponsorilor și cu banii adunați cu ocazia acestui eveniment, organizatorii și-au propus să ajute Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Lugoj prin achiziționarea de materiale didactice specifice necesare educației copiilor cu nevoi speciale (calculatoare, proiectoare, whiteboard-uri, consumabile). Predarea acestor materiale se va face într-un cadru festiv la deschiderea anului școlar, cu invitația tuturor părților implicate în realizarea acestei acțiuni.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

O lugojeancă îmbracă cu flori Fântâna cu Peşti din centrul Timişoarei, în cadrul Festivalului TimFloralis

Daniel Groza25 aprilie 2017

Un bebeluş, de cinci luni, din Lugoj a murit din cauza rujeolei

Cetateanul24 aprilie 2017

Viteză record pe drumul Lugoj-Buziaş. Poliţiştii l-au amendat pe vitezoman cu aproape 3.000 de lei

Cetateanul24 aprilie 2017

Noi descinderi la contrabandişti! Poliţiştii lugojeni au ajuns la Racoviţa

Daniel Groza21 aprilie 2017

Şef nou la Poliţia Timiş

Gabriel Iosa20 aprilie 2017

VIDEO – UPDATE Descinderi în Lugoj. Ce au găsit mascații în locațiile percheziționate

Daniel Groza20 aprilie 2017

VIDEO – Doi poliţişti din Timiş s-au îmbătat şi s-au bătut la birtul din sat

Cetateanul19 aprilie 2017

Atitudinea care face diferența

Cetateanul19 aprilie 2017

VIDEO – “Fast & furious 8” ajunge și la Cinema “Bela Lugosi”. Ce alte filme mai puteți vedea la cinematograful lugojean

Cetateanul18 aprilie 2017
autostrada Lugoj-Deva

CNAIR a făcut controale inopinate pe şantierul autostrăzii Lugoj-Deva, pentru a verifica cum sunt executate lucrările

Daniel Groza14 aprilie 2017

VIDEO Sute de lugojeni, adunați să vadă Drumul Crucii. Un fost ateu a luat bătaie ani la rând ca să arate cum a fost chinuit Isus

Daniel Dancea14 aprilie 2017

Peste 160 de jandarmi asigură ordinea în perioada sărbătorilor: în apropierea bisericilor, dar şi la rugile comunelor din zonă

Cetateanul13 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: