Franţa va trimite miercuri un avion în China pentru evacuarea primilor cetăţeni francezi din Wuhan, regiunea în care s-a declanşat epidemia de de coronavirus, a informat marţi secretarul de stat pentru transporturi, Jean-Baptiste Djebbari, citat de EFE.
Într-un interviu acordat postului CNews, Djebbari a explicat că în acest prim avion, care urmează să se întoarcă joi la Paris, vor călători persoane care nu prezintă simptome ale boli şi care la sosirea lor în ţară vor fi plasate timp de 14 zile în carantină, perioada de incubaţie a virusului.
Ulterior va fi trimis un al doilea zbor, la o dată ce urmează să fie stabilită, care va aduce persoane care prezintă deja simptome ale boii şi care vor face obiectul unui tratament medical după ce vor sosi în Franţa.
Secretarul de stat a precizat că va avea loc o coordonare cu alte ţări care lucrează la evacuarea conaţionalilor lor şi că avioanele franceze ar putea fi folosite pentru a transporta cetăţeni şi din alte ţări.
Air France a suspendat săptămâna trecută zborurile pe care le avea între aeroportul parizian Charles de Gaulle şi Wuhan. În prezent mai sunt aproximativ 15 zboruri zilnice între Franţa şi China, care deocamdată vor fi menţinute.
Până acum au fost confirmate în Franţa trei persoane infectate cu noul coronavirus, care au călătorit recent în China. Două sunt spitalizate la Paris, iar a treia în Bourgogne.
Sursa: News24.ro.