Actualitate

Un criminal care a tranșat un om se plimbă de cinci ani liber pe străzile Lugojului. Polițiștii nu reușesc să-l prindă!

Un criminal care a tranșat un om se plimbă de cinci ani liber pe străzile Lugojului. Polițiștii nu reușesc să-l prindă!

Autoliv

Anchetatori timișeni nu au reușit nici în prezent să descopere cine este autorul celei mai groaznice crime care s-a petrecut la Lugoj, în urmă cu cinci ani. În 6 ianuarie 2011, paznicul gropii de gunoi din Lugoj a observat că o haită de câini trăgeau de un sac, în care părea că ar fi carcasa unui animal sacrificat. Când s-a apropiat, şi-a dat seama că nu e vorba despe un animal şi că, de fapt, era cadavrul tranşat al unui om.

După mai bine de o lună de la groaznica descoperire, în 24 februarie 2011, procurorul şef al Tribunalului Timiş a dezvăluit că s-a descoperit identitatea victimei şi că există un cerc de suspecţi. Era vorba de Titu Velici, un bărbat care își părăsise familia și trăia mai mult pe stradă. În urma testelor efectuate de legişti, a reieşit că ucigaşul a folosit un fierăstrău şi un cuţit.

„S-a reuşit identificarea victimei şi se fac percheziţii şi audieri. Nu avem nicio certitudine că suspecţii sunt autorii infracţiunii”, declara Ion Braşoveanu. Poliţiştii au ridicat de acasă doi parteneri de pahar ai victimei, M.A.,un fost subofiţer MApN şi I.V., un fost miliţian din Lugoj. Amândoi au fost anchetaţi, dar oamenii legii nu au reuşit să adune suficiente dovezi pentru a-i incrimina pe cei vizaţi de anchetă, deşi câteva amănunte din timpul cercetărilor i-ar fi putut indica ca posibili făptuitori.

De exemplu, în casa fostului subofiţer MApN, pe pereţi, au fost descoperite pete de sânge, o cutie în care s-ar fi ţinut bucăţi de carne şi un geamantan plin de pete de sânge. În plus, ambii suspecţi locuiau în acelaşi cartier din care a fost ridicat gunoiul unde a fost plasat cadavrul tranşat. Pentru bucăţile de trup care nu se găseau, oamenii legii lansau ipoteză că unul dintre suspecţi avea acasă un câine de luptă, care ar fi putut fi hrănit cu o parte din cadavru.

Însă, în cele din urmă, s-a dovedit că petele de sânge proveneau de la proprietarului locuinţei, care, cu câteva zile înainte, se întorsese beat acasă şi a căzut pe scări unde şi-a spart capul. Un alt indiciu în care poliţiştii şi-au pus mari speranţe pentru a-i acuza pe cei doi, nu le-a fost de niciun ajutor anchetatorilor.  Proba ADN prelevată de pe sfoara cu care a fost legat sacul nu s-a potrivit cu a niciunuia dintre cei doi suspecţi. Aşa că fostul militar şi fostul miliţian au scăpat de anchetă.

În luna martie a anului 2011, pe râul Timiş, la barajul de la Hitiaş, nişte localnici au găsit o altă bucată din cadavrul tranşat la Lugoj. Era vorba despre coastele şi sternul victimei. După testul ADN, poliţiştii au confirmat că făceau parte din acelaşi trup descoperit la gropa de gunoi de la Lugoj. Acestea au fost ultimele informaţii oficiale despre crima oribilă de la Lugoj. Oamenii legii nu au reuşit nici în prezent să găsească membrele şi capul victimei.

Anul trecut, în luna septembrie, anchetatorii au decis că pot înmormânta rămăşiţele lui Titu Velici. A fost anunţat fiul acestuia, Alex Velici, iar Primăria din Lugoj a suportat toate cheltuielile de înmormântare.

După aproape cinci ani, de când s-a produs crima, anchetatorii nu au reuşit încă să închidă dosarul Velici. „M-au chemat de mai multe ori să dau declaraţii. Atunci, în primul an, m-au chemat foarte des şi mă tot întrebau despre el, despre cum îşi petrecea timpul, ce făcea. Însă eu nu ştiam, deoarce s-a despărţit de noi de pe vremea când eu aveam doar nouă ani. În ultimii ani, nu m-au mai chemat, doar atunci când l-au înmormântat. Mi-au arătat dosarul, unul gros de tot, în care spuneau că au o grămadă de suspecţi, dar până acum nu au dovezi pentru niciunul. Mai multe nu mi-au spus, pentru că erau detalii din anchetă şi astea nu se spun”, povesteşte Alex Velici.

După cinci ani de cercetări, anchetatorii nu au prea multe de spus despre acest caz. Poliţiştii nu fac declaraţii, iar procurorii spun că nu au noutăţi, doar câteva piste prin care mai încearcă să afle noi detalii. „S-au făcut încă două solicitări de analizare a unor teste ADN, altceva nu mai e nimic în plus”, a declarat, Mihaela Pop, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Un bebeluş, de cinci luni, din Lugoj a murit din cauza rujeolei

Cetateanul24 aprilie 2017

Viteză record pe drumul Lugoj-Buziaş. Poliţiştii l-au amendat pe vitezoman cu aproape 3.000 de lei

Cetateanul24 aprilie 2017

Noi descinderi la contrabandişti! Poliţiştii lugojeni au ajuns la Racoviţa

Daniel Groza21 aprilie 2017

Şef nou la Poliţia Timiş

Gabriel Iosa20 aprilie 2017

VIDEO – UPDATE Descinderi în Lugoj. Ce au găsit mascații în locațiile percheziționate

Daniel Groza20 aprilie 2017

VIDEO – Doi poliţişti din Timiş s-au îmbătat şi s-au bătut la birtul din sat

Cetateanul19 aprilie 2017

Atitudinea care face diferența

Cetateanul19 aprilie 2017

VIDEO – “Fast & furious 8” ajunge și la Cinema “Bela Lugosi”. Ce alte filme mai puteți vedea la cinematograful lugojean

Cetateanul18 aprilie 2017
autostrada Lugoj-Deva

CNAIR a făcut controale inopinate pe şantierul autostrăzii Lugoj-Deva, pentru a verifica cum sunt executate lucrările

Daniel Groza14 aprilie 2017

VIDEO Sute de lugojeni, adunați să vadă Drumul Crucii. Un fost ateu a luat bătaie ani la rând ca să arate cum a fost chinuit Isus

Daniel Dancea14 aprilie 2017

Peste 160 de jandarmi asigură ordinea în perioada sărbătorilor: în apropierea bisericilor, dar şi la rugile comunelor din zonă

Cetateanul13 aprilie 2017

Lugojul, cuprins în exerciţiul naţional de alarmare. Sirenele vor suna timp de patru zile

Daniel Groza13 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: