Educație

Un nou caz de scarlatină la grădinița privată „Harul” . Direcția de Sănătate Publică nu ia măsuri

Un nou caz de scarlatină la grădinița privată „Harul” . Direcția de Sănătate Publică nu ia măsuri

Cetateanul Lugoj

Un nou caz de scarlatină a fost semnalat la grădinița privată „Harul” din Lugoj. Cazul este confirmat, copilul se află pe tratament, iar ceilalți colegi ai acestuia au fost trimiși să-și facă un exudat faringian, un examen care identifică prezența unei infecții bacteriene, fungice sau virale la nivelul regiunii faringiene (gâtului). Ultimul caz, la aceeaşi grădiniţă, a fost înregistrat la începutul lunii februarie.

„Acesta este al doilea caz înregistrat anul acesta, este vorba despre un copil de la grupa mijlocie. În fiecare an apare un caz, două, mai multe cazuri n-am avut niciodată. Nu este o problemă atât de mare, copiii și-au revenit în fiecare an. Am luat toate măsurile care se impun în această situație, iar grădinița este dezinfectată în fiecare săptămână”, a spus Emanuel Olariu, managerul unității.

Reprezentanţii DSP nu intervin decât în cazul în care izbucneşte un focar

„Administratorii grădiniței sunt obligați să gestioneze orice suspiciune, nu neapărat un caz confirmat. Ei, probabil, și-au luat măsurile care se impun în această situație, pentru că ei își gestionează singuri toate aceste cazuri. De raportat le raportează, dar ei trebuie să-și facă dezinfecție, au o procedură pe care trebuie să o respecte cu strictețe. Noi, ca instituție și prin legislație, primim raportările și intervenim doar în cazuri de focare. Aici nu există un focar, niciunde în județ nu există și nici nu a existat”, a spus Dana Șpac, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș.

Scarlatina poate declanşa complicaţii grave

Pe lângă indispoziţia creată de boala în sine, scarlatina poate avea şi complicaţii severe atunci când este tratată necorespunzător. Din categoria complicaţiilor uşoare şi medii fac parte sinuzitele, otitele şi pneumonia, în vreme ce cazurile severe pot conduce la apariţia febrei reumatice – o afecţiune gravă care afectează inima – sau a meningitei. Scarlatina este o boală care debutează brusc cu febră ridicată 39-40 de grade, vărsături, dureri de cap, stare generală proastă și uneori dureri abdominale. Aşa că, dacă observaţi aceste simptome la copilul dumneavoastră, nu mai staţi pe gânduri şi duceţi-l de urgenţă la secţia de infecţioase.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Educație

Mai multe în Educație

Toate şcolile din Lugoj şi din judeţul Timiş, închise luni şi marţi! De ce au luat autorităţile decizia de a lăsa elevii acasă

Gabriel Iosa8 ianuarie 2017

Lecții interactive pe Skype cu elevi din Cehia, la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”

Iasmina Olariu15 decembrie 2016

Mai multe școli din Lugoj vor rămâne fără conducere. Ce soluție a găsit Inspectoratul Școlar Timiș

Iasmina Olariu14 decembrie 2016

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016

Concurs directori și directori adjuncți – peste 20 de candidați au contestat notele în Timiș

Iasmina Olariu25 noiembrie 2016

Olimpicii Lugojului şi îndrumătorii acestora vor fi premiaţi de Primăria Lugoj

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016

Zeci de educatoare din estul județului au venit la Lugoj pentru a-și îmbunătății modul de a lucra cu copiii

Iasmina Olariu23 noiembrie 2016

Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, premiat de Enel România cu o excursie la Roma și suma de 6.000 de lei

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016
%d blogeri au apreciat: