Valentin Ionescu (ASF): Există resurse pentru cine dorește să își finanțeze afacerile prin Bursa de Valori de la Bucureşti
Există resurse pentru cine dorește să își finanțeze afacerile prin Bursa de Valori de la Bucureşti, spune Valentin Ionescu, Director al Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), în cadrul unui interviu pentru Piața Financiară.
Domnia sa a declarat: “Piața de capital din Romania și-a îndeplinit rolul de finanțator pentru cine a dorit să o utilizeze. Avem câteva povești de succes private, cum ar fi Banca Transilvania sau Bittnet mai recent, care au folosit piața de capital pentru aș finanța planurile de dezvoltare. Ar mai fi prima listare privata pe bursă, în 1997 Impact SA și nu în ultimul rând listările MedLife sau DIGI, ultima fiind considerată cea mai mare listare privată din istorie.
Statul român a folosit bursa de valori pentru mai multe listări de succes, cum ar fi: Transgaz, Transelectrica, Nuclearoelectrica, Electrica și titlurile de stat pentru populație (2016/2020).
Concluzia mea este că există resurse pentru cine dorește să își finanțeze afacerile prin bursa de valori.
Da, Bursa de Valori putea fi folosită mai mult, atât de companiile private, cât și de statul român pentru finanțarea obiectivelor de investiții.”
Fondurile destinate piețelor emergente (emerging markets) care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România începând din septembrie, a mai spus directorul ASF: “Fără îndoială că viitorul României este în UE. Cum poate fi integrată mai bine piața de capital românească în Piața de Capital Unică Europeană? Ce avantaje ar oferi această piață unică investitorilor din România?
O piața unică europeană aduce beneficii pieței noastre de capital prin:
• Creșterea încrederii cetățenilor UE pe piețele de capital;
• Simplificarea regulilor existente și reducerea incertitudinii juridice în urma aplicării normelor diferite în statele membre;
• Abordarea consecințelor nedorite ale legislației existente și a costurilor ridicate de conformitate;
• Îmbunătățirea accesului și reducerea costurilor informațiilor;
• Revizuirea barierelor investiționale;
• Stimularea utilizării noilor tehnologii digitale.
Noul proiect privind Uniunea Piețelor de Capital include o serie de măsuri care ar conduce la beneficii pentru companii și investitorii inclusiv din România, măsuri care se referă la următoarele aspecte:
• Finanțarea afacerilor- crearea unui mediu de afaceri viu și competitiv.
• Recomandările se referă în principal la punctul de acces unic al UE, fondurile europene de investiții pe termen lung, încurajarea asigurătorilor să ofere mai multă finanțare pentru piețele de capital, extinderea pieței europene de securitizare, cripto/active digitale și tokenizare.
• Infrastructura pieței- dezvoltarea unei infrastructuri de piață mai puternice și mai eficiente. Recomandările se referă în special la reglementarea depozitarilor de valori mobiliare centrale, identificarea acționarilor, exercitarea drepturilor de vot și acțiuni corporative.
• Angajamentul investitorilor individuali- promovarea investițiilor retail pe piețele de capital. Recomandările se referă printre altele la zona de pensii, educația financiară și cultura investițională, distribuția serviciilor și transparența, finanțele deschise.
• Obstacole în calea investițiilor transfrontaliere- depășirea granițelor pe piața internă.
• Recomandări privind (colectare) taxe și impozite, insolvența și supravegherea.”
Piețele de capital, în prima jumătate a anului, au fost caracterizate printr-o volatilitate ridicată cu episoade punctuale de volatilitate foarte mare, fapt care a arătat creșterea incertitudinii, a mai punctat Valentin Ionescu: “În primele două trimestre volatilitatea pieței bursiere din România a evoluat simultan cu celelalte piețe bursiere europene.
În primul semestru corelația pieței de capital din România cu piețe de capital învecinate și cu indicele european STOXX 600 a crescut semnificativ ca urmare a scăderii accentuate a randamentelor acestora pe fondul aversiunii la risc (COVID-19).
Ca urmare a așteptărilor economice legate de efectele pandemiei COVID-19, contagiunea a crescut rapid în luna februarie și începutul lunii martie și a atins cea mai mare valoare din 2011. În luna mai contagiunea dintre piețele europene de capital s-a menținut la un nivel critic, apropiat de cel din criza globală din 2008.
În luna iulie, contagiunea a continuat să scadă, concomitent cu relaxarea condițiilor de izolare socială luate de toate economiile europene. În lipsa altor șocuri economice, contagiunea se va reduce și va tinde să se întoarcă la media pe termen lung.”
El a mai amintit caAutoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu MFP, a obținut finanțare pentru proiectul “Strategia națională pentru piața de capital” de la Comisia Europeană, finanțat prin intermediul Structural Reform Support Programme.
Sursa: News24.ro.