Publicitate
Publicitate

Vestea care a șocat fanii. Dolly Parton își anulează toate concertele la 80 de ani

Dolly Parton

Legendara Dolly Parton, acum în vârstă de 80 de ani, a luat o decizie drastică ce a întristat milioane de fani din întreaga lume. Artista și-a anulat complet rezidența din Las Vegas, concerte care fuseseră deja amânate din decembrie 2025 pentru septembrie 2026. Acum, spectacolele au fost șterse definitiv din calendar din cauza unor motive medicale serioase.

De ce a renunțat diva la scenă

V-ați gândit vreodată că o legendă de calibrul ei ar renunța ușor la scenă? Ei bine, lucrurile stau puțin diferit de data aceasta. Într-un mesaj video sincer postat pe Instagram, artista a explicat exact prin ce trece, fără ocolișuri. „Vestea bună este că răspund foarte bine la medicamente și tratamente și mă îmbunătățesc în fiecare zi”, a spus ea, oferind o rază de speranță.

Numai că recuperarea nu este deloc o plimbare în parc. Diva a continuat cu o doză de realism pur. „Acum vestea proastă este că îmi va lua ceva timp până voi ajunge la nivelul de performanță pe scenă, deoarece unele dintre medicamente și tratamente mă fac puțin amețită, așa cum obișnuia să spună bunica mea.”

Euphoria S3 – Nate Jacobs, lobotomizat? Fanii, socati de schimbare
RecomandariEuphoria S3 – Nate Jacobs, lobotomizat? Fanii, socati de schimbare

Și, pe bune, cum să faci show când abia te ții pe picioare? Artista a detaliat vizual provocarea: „Și, fireste nu pot fi amețită cărând în jur banjo-uri, chitare și altele asemenea pe tocuri de cinci inci, și știți că am de gând să le port. Ca să nu mai vorbim de toate acele ținute grele cu pietre prețioase, părul mare, personalitatea mea… Mare. Doamne, astea, ar face pe oricine să fie amețit!”

Adevărul despre diagnosticul primit

Zvonurile au circulat intens în mediul online, dar detaliile medicale din spatele deciziei sunt clare. Medicii au asigurat-o „că tot ce am este tratabil, așa că merg pe asta”. Potrivit Bravonet, problema principală pare să fi pornit de la niște „probleme cu pietrele la rinichi”.

Situația s-a complicat însă pe parcurs. Artista a recunoscut deschis că sistemul imunitar și cel digestiv „s-au dat complet peste cap în ultimii vreo trei ani și ei lucrează foarte mult la reconstruirea și întărirea lor”. Tot acest stres medical vine pe fondul unei pierderi uriașe din viața personală (soțul ei, Carl Dean, a murit în martie 2025 după o căsnicie de 60 de ani). După această tragedie, Dolly a mărturisit cu o sinceritate dezarmantă: „nu am avut grijă de mine”.

Dolly Parton, 78 de ani, lansează colecție vestimentară. Prețuri de la 108 dolari
RecomandariDolly Parton, 78 de ani, lansează colecție vestimentară. Prețuri de la 108 dolari

Panica fanilor și reacția surorii sale

Când sora ei, Freida Parton, a postat un mesaj disperat pe rețelele sociale, fanii au intrat în panică. „Aseară, am stat trează toată noaptea rugându-mă pentru sora mea, Dolly. Mulți dintre voi știți că nu s-a simțit cel mai bine în ultima vreme. Cred cu adevărat în puterea rugăciunii și am fost îndrumată să cer lumii întregi care o iubește să fie războinici ai rugăciunii și să se roage cu mine. Ea este puternică, este iubită, și cu toate rugăciunile înălțate pentru ea, știu în inima mea că va fi bine. Drum bun, surioara mea Dolly. Cu toții te iubim!”

Internetul a luat-o razna efectiv.

Dar echipa ei a intervenit rapid pentru a calma spiritele. Olly Rowland, din echipa de management, a încercat să reducă panica, declarând ferm: „Sunt doar pietrele la rinichi și procedura de care are nevoie pentru a le rezolva. Sunt doar pietrele la rinichi și procedura de care are nevoie pentru a le rezolva”. Iar Dolly, cu umorul ei inconfundabil, a ținut să lămurească pe toată lumea că „încă nu sunt moartă.” Ba chiar i-a luat la rost pe cei care exagerau situația: „Știu că în ultima vreme toată lumea crede că sunt mai bolnavă decât sunt. Vi se pare că arăt bolnavă? Muncesc din greu.”

Dolly Parton marchează vaccinarea cu rescrierea melodiei Jolene
RecomandariDolly Parton marchează vaccinarea cu rescrierea melodiei Jolene

Revizia de 100.000 de mile

Din cauza problemelor de sănătate, diva a lipsit recent și de la episodul special care marca 20 de ani de la serialul Hannah Montana, unde fina ei, Miley Cyrus, a reluat rolul iconic. si în noiembrie anul trecut, a ratat ceremonia Hall of Fame IAAPA pentru parcul ei de distracții, Dollywood, explicând atunci printr-un mesaj video: „Bună Dollywood! (…) Ei bine, am avut o mică problemă. Am avut o piatră la rinichi care îmi cauza multe probleme, s-a dovedit că mi-a dat o infecție, iar doctorul a spus: «Nu trebuie să călătorești chiar în acest minut, așa că ai nevoie de câteva zile ca să te faci bine».”

Când a amânat inițial show-urile din Vegas, a ales să fie la fel de directă. „Vreau ca fanii și publicul să audă direct de la mine că, din păcate, va trebui să îmi amân viitoarele concerte din Las Vegas. (…) Așa cum am glumit cu ei, trebuie să fie timpul pentru revizia mea de 100.000 de mile, deși nu este obișnuita vizită la chirurgul meu estetician!” A adăugat apoi pe un ton serios: „Lăsând gluma la o parte, având în vedere acest lucru, nu voi fi capabilă să repet și să pun la cale spectacolul pe care vreau să îl vedeți și spectacolul pe care meritați să îl vedeți.”

Acum, o sursă din anturajul ei confirmă că „Dolly se simte mai bine în fiecare zi. Ea este acasă având grijă de ea însăși în timp ce mulți prieteni și familie o vizitează.” Între timp, superstarul continuă să lucreze de acasă la deschiderea unui hotel și a unui muzeu în Nashville, plus un musical pe Broadway programat pentru lansare la New York mai târziu în acest an.