Actualitate

Viaţa ca în „Suits”! O tânără din Lugoj lucrează la New York pentru una dintre cele mai importante firme de avocatură din metropolă

Viaţa ca în „Suits”! O tânără din Lugoj lucrează la New York pentru una dintre cele mai importante firme de avocatură din metropolă

Autoliv

La 21 de ani, o tânără din Lugoj a ajuns să lucreze pentru una dintre cele mai importante firme de avocatură din New York. Absolventă a cursurilor de drept şi business din cadrul Universităţii din Birmingham, Marea Britanie, Tanita Corbeanu a fost pasionată de drept încă de pe băncile liceului, dorindu-şi mereu să lucreze într-o firmă ca cele pe care personaje precum Harvey Specter din serialul Suits le-au făcut cunoscute în întreaga lume.

Pentru Tanita, totul a început cu o întâlnire între ea şi un afiliat al celebrei Kirkland&Ellis LLP din New York, care se afla în România în cadrul unui proiect între ţara noastră şi Statele Unite ale Americii, pus la cale de Rotary.

„Din delegaţia Rotary venită din Statele Unite s-a întâmplat să facă parte și un avocat. Am reușit să intru în legătură cu el pe perioada șederii lui în România. După întrebările de rigoare de genul „De ce ai vrut să studiezi dreptul? Ce fel de drept ai studiat? Ce planuri ai pentru viitor? etc.” mi-a spus că i-ar face plăcere să mă ia sub aripa lui în firmă. Firma e specializată pe drept comercial și pe litigii, iar având în vedere că firma are o proporție semnificativă de clienți internaționali, abilitățile mele lingvistice de germană, engleză, uneori chiar şi română s-au dovedit a fi extrem de utile”, a declarat pentru Cetăţeanul Tanita Corbeanu.

Exact ca în serialele de televiziune cu avocaţi, nicio zi de muncă din viaţa Tanitei nu arată ca cealaltă.

„Ziua mea de lucru începe în jurul orei 9, am un program destul de flexibil, având în vedere că momentan am doar statut de stagiar. Am avut ocazia să lucrez cot la cot cu asociații și partenerii firmei la cazuri legate de servicii de gestionare a averilor, planificare imobiliară, investiții, creditare și asigurări, sub numele de Estate Planning, administrarea portofoliilor de fonduri cu capital de risc, sub numele de Venture Capital şi multe alte cazuri pe linie comercială. Contactul direct pe care l-am avut cu clienții a fost destul de minim, deoarece la multe din cazurile la care am lucrat era nevoie doar de o bază puternică de cercetare pe diferite teme legale specifice. La punctul în care cazul ajungea în mâinile mele, clientul stabilise deja toate demersurile și toate cerințele lui cu firma de avocatură. Astfel, o posibilă întâlnire cu clientul nu ar fi făcut decât să întârzie rezultatul și să pară o tragere de timp”, a explicat Tanita.

„New York e mult mai mult decât ce vedem la televizor”
tanita corbeanu avocat drept new york foto (4)
Aventura în America, deşi nu este deocamdată una pe termen lung, lugojeanca urmând să se întoarcă în Marea Britanie pentru a-şi continua studiile, va rămâne cu siguranţă în mintea tinerei. Aceasta îmbină utilul cu plăcutul şi, după terminarea orelor de muncă, vizitează metropola americană alături de amici.

„În timpul liber ies cu alți colegi ce au terminat Computer Science în Anglia, un fel de Automatică și Calculatoare de la noi. Ei sunt aici pentru câteva luni ca angajați Goldman Sachs. Împreună mergem și ne bucurăm ochii atât cu părțile tipic turistice, Empire State Building, Rockefeller Center, Central Park, Liberty Statue, cât și cu părțile puțin mai ascunse, cum ar fi străzile din Brooklyn și New Jersey. Cred că cel mai impresionați am rămas cu toții de Columbia University, locul patru în clasamentul „Ivy League” al universităţilor de pe coasta de est”, a mai adăugat tânăra.

Despre viaţa la New York, o metropolă cu aproape 9 milioane de locuitori, Tanita spune că aceasta se poate descrie printr-un singur cuvânt.

„Viața la New York e contradictorie. Prosperitatea și toate cadrele pitorești din filme și seriale se întind în zona Manhattan-ului de la districtul financiar, adică Midtown, până la zonele Upper East/West Side. Dar New York-ul e mult, mult mai mult de atât. Partea nu chiar atât de atractivă pentru turiști și partea cu cele mai multe cartiere rezidențiale e partea de obicei ascunsă de televiziuni. Aceasta se întinde de obicei de la Upper East/West Side în sus spre Yankee Stadium, împreuna cu zonele Brooklyn si New Jersey. Separarea aceasta pe zone duce și la o separare destul de bruscă și dură între clasele sociale și a nivelului de trai”, este de părere Tanita.

„Mă simt mai acceptată aici decât oriunde în Europa”
tanita corbeanu avocat drept new york foto (1)
Fiind din România, tânăra spune că nu a avut probleme până acum atunci când s-a prezentat, ba din contră, a fost primită cu braţele deschise în orice situaţie.

„Nu am simțit schimbări bruște de atitudine odată ce am spus cuvântul „România”, asta poate fi și din faptul că mulți americani nu știu unde se află țara noastră pe harta geografică. Poate și faptul că au un număr ridicat de imigranți le-a crescut toleranța de-a lungul anilor. Nu știu exact care e combinația, dar ideea e că mă simt mult mai acceptată aici decât oriunde în Europa”, a mărturisit Tanita Corbeanu.

Înainte să ia o decizie pentru carieră, lugojeanca urmează să se întoarcă în curând în Anglia, acolo unde îşi va finaliza studiile.

„În viitorul apropiat trebuie să mă întorc în Anglia pentru a-mi termina traseul profesional început acolo, până la calificarea de „Avocat Britanic cu acte in regulă”. Asta va mai dura cel puțin 3 ani. Mi-ar plăcea mult să pot practica în State, dar varianta asta încă e destul de neclară pentru mine momentan. Anglia are prioritate pentru următorii 3 ani. Varianta C ar fi să revin în țară și să mă axez pe firmele internaționale de consultanță”, a concluzionat lugojeanca.

Tanita s-a bucurat de la început şi de susţinere din partea părinţilor ei, chiar dacă „de bâzâit reușesc să o facă pe orice continent aș fi. Scrie în fișa postului de părinți responsabili”. În New York, cel mai mult i-a plăcut priveliştea de pe Rockefeller Center şi Empire State Building, iar de acasă, „cel mai tare îmi lipsește compania celor apropriați. Poate fi un oraș mare și plin de oportunități, dar unele lucruri au un farmec aparte văzute și trăite alături de cei dragi”.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017

Programul „Primul salariu” va garanta absolvenţilor de facultate un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Cetateanul18 mai 2017

Judecătoria Lugoj a autorizat 121 de interceptări telefonice, în ultimii cinci ani. În Timiş au fost aproape 3.000

Cetateanul17 mai 2017
%d blogeri au apreciat: