Politică

VIDEO! Atac al lui Boldea la adresa lui Ambruş & co. Datoriile Witext şi chiulul din Primărie, puse pe tapet după ani de zile

VIDEO! Atac al lui Boldea la adresa lui Ambruş & co. Datoriile Witext şi chiulul din Primărie, puse pe tapet după ani de zile

Autoliv

PNL ţine conferinţele la o masă furată, Ambruş are datorii mari cu Witext, Tech a fost un viceprimar chiulangiu ca şi şeful său de partid, iar dacă doresc raportul de la Curtea de Conturi să facă solicitare scrisă – acestea sunt în linii mari cele patru capitole pe care Francisc Boldea a marşat marţi împotriva liberalilor.

Încet-încet, se înteţeste lupta pentru fotoliul de primar! Cu mai mult de şase luni până la alegeri, cele două partide cu candidaţii cei mai bine cotaţi actualmente în politica lugojeană au început să se înţepe reciproc.

După câteva conferinţe de presă în care PNL Lugoj l-a ”faultat” pe candidatul Francisc Boldea, şeful PSD Lugoj a iniţiat un atac dur în contrapartidă, convocând presa la o conferinţă în sediul partidului.

După o scurtă introducere, primarul a arătat că PNL ţine conferinţele de presă de la o masă furată din Primărie.

În următorul episod a relatat situaţia prezenţei fostului viceprimar Ambruş la serviciu.

Apoi a ieşit cu un document intern prin care îl „urechea” în ianuarie 2013 pe viceprimarul de atunci, Alin Tech, pentru probleme nerezolvate la Direcţia de Urbanism.

În cele din urmă, Boldea a dorit să arate datoria societăţii Witext SA deţinută de liderul liberal Ioan Ambruş şi care-l plasează pe acesta în topul 10 al debitorilor către Primărie. Merită menţionat că edilul vine la partid cu un document care a fost refuzat ziarului Cetăţeanul de Primăria pe care o conduce atunci când jurnaliştii au dorit realizarea topului. Ziarul nostru a primit datele complete abia după o reclamaţie administrativă depusă la administraţie.

De asemenea, edilul a făcut publică datoria Witext către Salprest şi Meridian. Asta în condiţiile în care ziarului nostru i-a fost refuzată eliberarea de informaţii care să arate cât ulei a cumpărat Meridian de la consilierul Bădina Nicu în trei ani de zile pe motiv că datele nu ar fi publice şi că dezvăluirea unor cifre exacte ar aduce daune contractului dintre Meridian cu societatea privată.

Vezi comentarii (5)

5 Comments

  1. cristian

    20 octombrie 2015 at 20:15

    Stimata redactie Cetateanul ,cereti sa arate seful de partid factura care s-a platit masa si cazarea la acel chef al Psd din anul 2014 unde a participat premierul si socrul sau ,la un local din oras care culmea firma care-l detine a castigat aceea lucrare la strand unde sunt proble penale.Oare nu se leaga toate?

  2. Tarzan

    20 octombrie 2015 at 22:05

    Baaa da cum l-ai lasat ba pe Ambrus sa ajunga la datoriile astea, ca eu daca nu platesc un an imi blocati conturile si suma e de zeci de ori, poate de sute de ori mai mica. Si chiar asa, nu iti e rusine sa spui doar de Ambdus cand Bojin are datorii mai mari de cat el!

  3. Pingback: Ce gafă imensă a făcut Boldea! Ambruș îi cere în instanță 300.000 de euro pentru acuzele nefondate | Cetateanul.ro

  4. Atos

    21 octombrie 2015 at 15:50

    Daca e adevarat , datoriile sunt mai mari decat valoarea totala a firmei .Domnule primar cred ca ati comis un abuz , nu aveati dreptul sa spuneti aceste datorii in mod public mentionand numele firmei si nici sa sustrageti documente din Primarie pentru a prezenta aceste cifre , e destul de clar ca ati vrut sa il denigrati pe domnul Ambrus dar atacul l-ati facut asupra firmei Witex in mod personal si din postura de conducere al PSD-ului . Nu tin cu niciun partid politic dar am pretentii de la oamenii care sunt in pozitii de conducere !

  5. redesteapta-te LUGOJENE

    4 martie 2016 at 16:12

    Frateeee! Cat gunoi mai inghitim de la astia? Mai putin si vor fi din nou primar si vice si ii vezi iar cum se ling unul pe altul dupa ce se balacaresc de ochii lumii! LUGOJENI hai sa ii lasam la vatra pe bunicii astia doi sa se bucure de joaca cu nepotii lor. LUGOJENI TREZITI-VA!!!!

Lasă un răspuns

Politică

Mai multe în Politică

Scrisoarea lui Buciu, prin care cere să se recupereze banii cheltuiţi pentru chefurile PSD, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Lugoj

Cetateanul25 mai 2017

Lugojeanul Dorin Briciu, candidat la alegerile locale din Italia

Cetateanul24 mai 2017

Călin Dobra este secundul lui Marian Oprişan, în fruntea Uniunii Consiliilor Judeţene din România

Cetateanul24 mai 2017

Claudiu Buciu, preşedintele PNL, cere Consiliului Local Lugoj să recupereze 125 de mii de lei, cheltuiţi illegal pentru balurile şi sindrofiile PSD

Cetateanul11 mai 2017

Primarii scapă de răspundere pentru actele semnate, conform unui proiect aprobat de senatorii din Comisia Juridică

Cetateanul4 mai 2017

Doi parlamentari vor să-şi deschidă cabinet la Lugoj. Unul e de la PSD, celălalt e de la PNL

Cetateanul26 aprilie 2017

Un consilier local îşi pierde mandatul. Partidul i-a retras sprijinul politic, iar prefectul l-a demis

Cetateanul26 aprilie 2017

Acuzaţii grave la adresa primarului Boldea: “poartă făcută de Microroyal, casă la Surduc şi apartament lângă primărie”

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lugojul, bun doar pentru cules voturi. De patru luni, niciun parlamentar nu a mai călcat în municipiul de pe Timiş

Daniel Groza20 aprilie 2017

Ce spune Francisc Boldea despre o nouă candidatură pentru funcţia de primar al Lugojului

Daniel Groza10 aprilie 2017

Claudiu Buciu este noul preşedinte ales al PNL. Prima decizie: ”Îi retrag sprijinul politic domnului Ambruş”

Daniel Groza8 aprilie 2017

Ambruş a vrut să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL după trecerea termenului de depunere a candidaturilor

Daniel Groza6 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: