Actualitate

[VIDEO] Curse cu căruciorul la secţia de Urgenţe a Spitalului din Lugoj

[VIDEO] Curse cu căruciorul la secţia de Urgenţe a Spitalului din Lugoj

Autoliv

Mai mulţi tineri s-au dat în spectacol, în urmă cu câteva zile, pe holurile Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului din Lugoj. În videoclipul pe care l-au postat pe Facebook, tinerii pot fi văzuţi cum se plimbă cu un cărucior, de obicei folosit pentru transportul pacienţilor, mai bine de două minute pe coridoare.

În tot acest timp, nimeni nu îi deranjează pe aceştia din „cursele” pe care le-au desfăşurat în incinta compartimentului. La un moment dat, fiind împins de unul dintre prieteni, unul dintre tineri mai are puţin şi intră cu căruciorul în uşa Urgenţelor.

„Noi considerăm că este totală lipsă de respect, din partea celor care însoţesc pacienţii veniţi în Urgenţe, atât pentru actul medical, cât şi pentru personalul medical şi instituţia medicală. Aparţinătorii nu pot fi supravegheaţi pe hol sau în sala de aşteptare, pentru că personalul medical îşi desfăşoară activitatea în cabinet”, a declarat pentru Cetăţeanul Teodora Mateescu, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. John doe

    9 mai 2016 at 10:14

    Ce fete au….boscheti….fara scoala dar persoane care voteaza de asta suntem unde suntem cu tara asta

  2. geta

    9 mai 2016 at 16:12

    pleava societati—–astia sunt viitorul romaniei –acolo chiar nu era nimeni sa-i vada ce fac nemernici,sau nu -i pasa nimanui

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Lugojean, evadat din Spania, prins la Timişoara! Individul, extrem de periculos, avea de executat 15 ani de închisoare

Daniel Groza26 mai 2017

Invitaţie la plimbare pe bicicletă, pe un traseu de 30 de kilometri în zona Lugojului

Cetateanul26 mai 2017

Puteţi să ajutaţi spitalul lugojean dacă mergeţi la un spectacol folcloric

Daniel Groza26 mai 2017

Tânărul bătut de ţigani: “Au sunat-o pe mătuşa mea, să-mi retrag plângerea, că ne omoară”

Cetateanul26 mai 2017

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017
%d blogeri au apreciat: