Autoliv Lugoj

Actualitate

[VIDEO] DIICOT Suceava a făcut ravagii la Lugoj şi Coşteiu! Trei persoane reţinute în urma acţiunii de luni

[VIDEO] DIICOT Suceava a făcut ravagii la Lugoj şi Coşteiu! Trei persoane reţinute în urma acţiunii de luni

Business Strategist

Anchetatorii suceveni din dosarul care îi vizează pe liderii şi intermediarii contrabandişti cu ţigări din întreaga ţară au ajuns din nou la Lugoj şi Coşteiu luni dimineaţa, efectuând percheziţii la patru locaţii. În urma acţiunii, aşa cum Cetăţeanul a relatat în timp ce poliţiştii întorceau pe dos casele suspecţilor, a fost găsită o cantitate impresionantă de ţigări de contrabandă, mai exact 1.120.000 de ţigarete de provenienţă duty-free.

De asemenea, lucrătorii de poliţie au ridicat suma de 120.040 de lei şi 4.285 de euro din casele suspecţilor, dar şi un autoturism BMW seria 5 şi un Fiat Scudo, precum şi mai multe înscrisuri de la sediile sociale ale unor societăți controlate în fapt de persoanele cercetate.

„În aceeași cauză s-a cooperat cu specialiști criminaliști din cadrul I.P.J. Timiș și cadre ale B.C.C.O. Timișoara pentru executarea unor acțiuni specifice. Persoanele cercetate au fost audiate la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, dispunându-se față de trei suspecți măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore”, au percizat Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava.

Anchetatorii au stabilit că gruparea infracţională este structurată astfel:

– segmentul furnizorilor, cu cele două paliere de aprovizionare din zona Vicov, jud. Suceava și din zona Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş, care asigură colectarea ţigaretelor, depozitarea şi transportul acestora;
– segmentul intermediar, care asigură partea de preluare a cantităţilor cu ţigarete de la segmentul furnizorilor şi livrarea acestora prin intermediari;
– segmentul beneficiarilor, care asigură preluarea ţigaretelor de provenienţă extra-comunitară, depozitarea şi valorificarea acestora pe piaţa neagră din zona Ardealului.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. S. Tibi

    12 aprilie 2016 at 22:56

    Lugojul e un oras mic.Culmea ca capii mari din mafia tigarilor nu cad niciodata. Majoritatea stim ca unii au si cate doua case cumparate in timp scurt, renovate cu zeci de mii de euro, dar nimeni nu ii deranjeaza. Pana cand oare?

    • ionica

      13 aprilie 2016 at 22:44

      iat si tu bouleeee

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Filme pe toate gustuile la Cinema Bela Lugosi, în weekend şi joia viitoare

Gabriel Iosa27 martie 2017

Un polițist din Lugoj care a lovit în mafia contrabandiștilor de țigări, în toptul celor mai buni polițiști din România

Gabriel Iosa27 martie 2017

INEDIT! La Lugoj poţi mânca Choco Kebab, un desert cu de toate după care îţi lasă gura apă

Gabriel Iosa27 martie 2017

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017

“Kong: Insula Craniilor”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa20 martie 2017

Un primar de lângă Lugoj îşi pierde funcţia. A fost găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate

Daniel Groza20 martie 2017

Radar Fantomă, în curând pe autostrada Timişoara-Lugoj-Deva

Gabriel Iosa17 martie 2017

[VIDEO] Accient între Lugoj şi Buziaş! Una dintre victime venea de la spital

Gabriel Iosa16 martie 2017
%d blogeri au apreciat: