Actualitate

VIDEO! Fantomele anilor ’90, tăiate cu flexul de pe străzile Lugojului

VIDEO! Fantomele anilor ’90, tăiate cu flexul de pe străzile Lugojului

Cetateanul Lugoj

După mai bine de 20 de ani de existenţă, cabinele telefonice publice din Lugoj ajung la gunoi. Romtelecom a demarat o acţiune de înlăturare a cabinelor telefonice amplasate pe teritoriul Lugojului. Astăzi muncitorii au tăiat cu flexul cabinele timp de câteva ore.

Acţiunea a început cu o cabină de pe strada Făgetului, a continuat apoi cu cele două din piaţa Drăgan şi cu trei posturi de la ceasul electric. În total este vorba de zece cabine, restul care vor fi puse la pământ fiind amplasate pe străzile Cornet, Pinilor, Buziașului și Creangă.

În ultimii ani, cabinele au ajuns într-o stare mizerabilă, nemaifiind întreţinute. Singura utilitate a lor a fost postarea unor afişe sau anunţuri pe geamuri sau pe pereţii laterali. De cel puţin patru-cinci ani nici nu s-au mai găsit în comerţ cartele pentru utilizarea serviciului de telefonie pubică, mai ales după explozia pe care a avut-o era telefoniei mobile.

Unii lugojeni s-au dovedit a fi deja nostalgici după cabine, chiar dacă nu le-au mai folosit de ani de zile. Cabinele telefonice au fost instalate în anii 90 şi au făcut senzaţie la acea vreme. Totul s-a terminat însă odată cu dezvoltarea masivă a telefoniei mobile.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. boro

    7 mai 2015 at 16:08

    Poze realizate din redacția Cetățeanul? PS. La multi ani, Dani Groza!.

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Bătrân de lângă Lugoj, arestat pentru că a agresat două persoane pe care le-a ameninţat cu arma

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

DOSAR Scuza de tot râsul găsită de o lugojeancă prinsă cu mașina burdușită de țigări. Ce pedeapsă a primit femeia

Daniel Dancea12 ianuarie 2017

Autorităţile lugojene, în alertă de mai bine de 48 de ore din cauza zăpezii! Vineri dimineaţa se aşteaptă polei

Gabriel Iosa12 ianuarie 2017

[FOTO] Accident cumplit la câţiva kilometri de Lugoj! Un TIR a intrat frontal într-o autocisternă, după ce şoferul a scăpat mastodontul de sub control

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

[FOTO] Zăpada l-a băgat în şanţ! Circulaţie îngreunată pe centura Lugojului, din cauza unui autotren care a derapat

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

E IKEA misteriosul producător de mobilă suedez care vrea să investească la Lugoj? Ce spune primarul

Daniel Groza11 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: