Actualitate

VIDEO! Primarul Lugojului, colindat de 500 de elevi. Astăzi s-a găsit înlocuitorul lui Boldea

VIDEO! Primarul Lugojului, colindat de 500 de elevi. Astăzi s-a găsit înlocuitorul lui Boldea

Cetateanul Lugoj

Beneficiarii Centrului Sfânta Ioana Antida din cartierul Mondial-Bocșei au colindat astăzi angajații Primăriei. Cei mici au fost însoțiți de surorile de caritate și de educatori. Aceștia au încântat funcționarii și pe primarul Francisc Boldea cu trei colinde de Crăciun, fiind acompaniați la chitară de una dintre surori.

La final, primarul le-a adresat câteva cuvinte referitoare la fondurile care au fost aprobate pentru Centru, dar și urări de bine. Edilul și-a găsit printre cei mici și viitorul înlocuitor, după ce a observat că cel mic îi seamănă.

Copiii au fost recompensați cu câte o plasă de cadouri care conține dulciuri, suc și fructe. În total în aceste zile și-au anunțat prezența la Primărie 500 de elevi și preșcolari de la gradinițele din Lugoj.

Înainte de a părăsi Primăria, micuții colindători au poposit și în birourile Direcției de Asistență Socială, instituție care coordonează activitatea Centrului.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

PSD pregăteşte o nouă mizerie. Un pliant cu informaţii false şi defăimătoare pe care să-l distribuie în cutiile poştale (P)

Cetateanul9 decembrie 2016

Lugojenii pot sta la curent cu cele mai în vogă evenimente din judeţ cu ajutorul unei noi aplicaţii

Gabriel Iosa9 decembrie 2016

Lugojenii, chemaţi să descopere măreţia muntelui în cadrul unui eveniment dedicat filmului “Sălbăticia din Carpaţi”

Gabriel Iosa9 decembrie 2016

Lugojenii nu pot vota decât la secţiile la care sunt arondaţi! Vezi unde e secţia ta de votare

Gabriel Iosa9 decembrie 2016

[VIDEO&FOTO] Atmosferă incendiară la balul bobocilor de la „Drăgan”! Ruby a încheiat spectacolul cu un concert de senzaţie

Gabriel Iosa8 decembrie 2016

Doctoriţa din Lugoj pusă pe Facebook de lugojeni că parchează aiurea a trimis drept la replică: „Cum e cu cei 7 ani de acasă?”

Gabriel Iosa8 decembrie 2016

PNL dezminte zvonurile că Buciu nu se află pe poziția a doua la Senat. Dovada este un specimen al buletinului de vot

Daniel Groza8 decembrie 2016

[FOTO] Maeştrii bucătari ai Lugojului, juraţii concursului gastronomic al elevilor de la Branişte

Gabriel Iosa8 decembrie 2016

Fostul șef al Poliției Lugoj, Claudiu Chebici, acuzat că a protejat tăieri ilegale de pădure: „Sunt foarte relaxat”

Daniel Dancea8 decembrie 2016

Bărbat de lângă Lugoj, trimis în judecată pentru loviri și alte violențe și ultraj. L-a atacat pe un pădurar

Daniel Dancea7 decembrie 2016

Bişniţari luaţi pe sus de poliţişti! Ţigări, alcool, petarde şi valută, pe lista de „descoperiri” ale autorităţilor

Gabriel Iosa7 decembrie 2016

[VIDEO] Şoferi furioşi din cauza unui bizon la Lugoj! A blocat circulaţia şi s-a jucat pe telefon, în timp ce pasagera plătea o factură

Cetateanul7 decembrie 2016