Actualitate

VIDEO! Romii din Lugoj se plâng de abuz în timpul perchezițiilor DNA

VIDEO! Romii din Lugoj se plâng de abuz în timpul perchezițiilor DNA

Cetateanul Lugoj

Situație inedită în timpul descinderilor DNA de la Lugoj: autointitulat purtător de cuvânt al romilor din Lugoj, Titus Ghiță reacționează dur la adresa anchetatorilor.

Acesta a declarat pentru Cetățeanul că nu i se parea normal ca descinderile să fie făcute în forță, mai ales că este convins că dosarul de astăzi nu vizează infracțiuni de violență.

Ghiță crede că romii sunt discriminați prin acest tip de acțiuni și își dorește să fie tratați la fel ca celelalte persoane în timpul anchetelor.

Vă reamintim că astăzi se efectuează percheziții la două locații din Lugoj aparținând unor familii de romi, vizat de anchetă părând a fi Iulian Boț, zis Viscol.

Direcția Națională Anticorupție a emis un comunicat, care însă nu precizează concret care este subiectul anchetei.

”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în anul 2015.

În cursul zilei de 1 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în județul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicarea DNA.

Șef din IPJ Timiș, anchetat în dosarul descinderilor de la romii din Lugoj

Percheziții la romii din Lugoj!  Mascații au descins în două locații ce aparțin lui Iulian Boț, zis Viscol

Vezi comentarii (2)
Actualitate

Mai multe în Actualitate

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

“Split”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: