Autoliv Lugoj

Actualitate

[VIDEO&FOTO] Poliţia Lugoj, luată cu asalt de dubaşii de la Tomeşti

[VIDEO&FOTO] Poliţia Lugoj, luată cu asalt de dubaşii de la Tomeşti

Business Strategist

O echipă de 14 dansatori şi 4 instrumentişti au luat cu asalt, luni la prânz, sediul Poliţiei Municipiului Lugoj, acolo unde au susţinut un spectacol de câteva zeci de minute dedicat Sărbătorilor de iarnă. În afară de colindele tradiţionale, dubaşii din Tomeşti i-au încântat pe gazde cu dansurile specifice grupului.

Momentul a fost unul gustat de către poliţişti, care au urmărit dansurile şi cântecele dubaşilor cu mare admiraţie. Zeci de lucrători de poliţie, în frunte cu şefii de birouri, dar şi cu Dan Lupulescu, comandantul Poliţiei Lugoj şi Mihai Tonenchi, adjunctul acestuia, au urmărit programul dubaşilor şi i-au răsplătit pe artişti, aşa cum se cuvine, la final de prestaţie. Dubașii le-au luat la joc și pe polițistele care-i admirau de pe margine.

„Comuna Tomeşti se remarcă prin cete de colindători care în fiecare an participă la diferite manifestări, colinde în satele din jur. În acest an, au participat la Festivalul de Colinde al Românilor din Ungaria. Tradiţia dubaşilor este una care se întinde pe sute de ani în care s-au păstrat obiceiurile recunoscute ale acestora. Se remarcă prin portul deosebit, care nu este gros, dar şi prin zurgălăii care sunt folosiţi la dansurile ceremoniale”, a declarat Ioan Oltean, directorul Bibliotecii Făget.

Obiceiul dubaşilor constă în colinde laice şi clasice, dansul lor se numeşte căluşul, iar tematica acestor colinde sunt tineretul şi obiceiurile din pruncie.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

EXCLUSIV Notele deputatului „mitralieră” de la Facultatea de Medicină

Daniel Dancea28 martie 2017

Un elev din Lugoj, premiu naţional la concursul de Public Speaking

Gabriel Iosa28 martie 2017

Filme pe toate gustuile la Cinema Bela Lugosi, în weekend şi joia viitoare

Gabriel Iosa27 martie 2017

Un polițist din Lugoj care a lovit în mafia contrabandiștilor de țigări, în toptul celor mai buni polițiști din România

Gabriel Iosa27 martie 2017

INEDIT! La Lugoj poţi mânca Choco Kebab, un desert cu de toate după care îţi lasă gura apă

Gabriel Iosa27 martie 2017

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017

“Kong: Insula Craniilor”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa20 martie 2017

Un primar de lângă Lugoj îşi pierde funcţia. A fost găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate

Daniel Groza20 martie 2017
%d blogeri au apreciat: