Autoliv Lugoj

Educație

[VIDEO&FOTO] U.E.D. Army – Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

[VIDEO&FOTO] U.E.D. Army – Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Business Strategist

Vineri, 11 decembrie, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj a avut loc cel mai spectaculos bal al bobocilor din acest an, cel organizat de studenţii Universităţii Europene Drăgan.

Seara balului a fost una deosebită, plină de momente artistice, dansuri excepționale și probe surpriză care au stârnit ropote de aplauze. Cei 12 boboci care au aspirat la titlul de Miss și Mister au purtat cu grație lupta pentru coroniță, tema aleasă fiind U.E.D. Army.

Deşi spectacolul gândit de organizatori a cuprins momente artistice şi probe care au amuzat sala arhiplină, cu siguranţă cel mai apreciat moment al serii a fost concertul susţinut de celebrul interpret Grasu XXL.

La finalul balului, juriul a decis ca Miss şi Mister Boboc 2015 de la Universitatea Europeană Drăgan să fie Bianca Mihăilescu, respectiv Adrian Mihali. Locul II a fost ocupat de Romina Cotruță și Costică Beschiu, iar pe locul III s-a clasat Tatiana Belecci și Alexandru Bălan.

Titlul de Miss și Mister Popularitate i-a revenit lui Lavinia Băltărețu și Denis Zgriba, iar cel de Originalitate lui Alexandrina Tîmbur și Emanuel Iano. De asemenea, Claudia Zbercea și Alexandru Panțoni sunt Miss și Mister Talent.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Educație

Mai multe în Educație

Patru eleve de la Brediceanu reprezintă Timişul la faza naţională a olimpiadelor de Limba engleză şi germană

Gabriel Iosa28 martie 2017

Colegiul “Brediceanu” are încă un elev care va reprezenta Timişul la olimpiada naţională. Sergiu Novac, cel mai bun la matematică!

Daniel Groza21 martie 2017

Elevă de la Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, bolnavă de TBC! Conducerea şcolii a trimis restul clasei la analize

Gabriel Iosa20 martie 2017

O elevă din Lugoj e cea mai bună din judeţ la Logică. Va reprezenta Timişul la olimpiada naţională

Cetateanul14 martie 2017

Nu s-a putut abţine! Elev din Făget, prins cu telefonul la simularea de luni

Gabriel Iosa13 martie 2017

Elevii din Lugoj se pregătesc de simulări! Vezi aici calendarul probelor la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

Gabriel Iosa10 martie 2017

Doi elevi de la “Brediceanu” reprezintă Timişul la Olimpiada naţională de chimie. Ce premii au mai obţinut elevii colegiului

Daniel Groza7 martie 2017

[FOTO] Revoltă a părinţilor la o şcoală din Lugoj! Plângerea a ajuns pe masa primarului şi poliţiei

Gabriel Iosa3 martie 2017

Donaţie de monitoare la şcolile din Lugoj, din partea Clubului Rotary

Gabriel Iosa2 martie 2017

VIDEO – Anchetă la centrul de plasament din Lugoj după acuzaţii grave lansate de copii: „Ne bat şi ne iau din bunuri“

Daniel Groza21 februarie 2017

[FOTO] Elevii de la Brediceanu participă la campania „Zilele Bandanei” care susţine lupta împotriva cancerului la copii

Gabriel Iosa14 februarie 2017

Modificări de regulament şcolar după bătaia de al Liceul „Aurel Vlaicu” de la Lugoj

Daniel Dancea2 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: