Cu ajutorul măsurilor de sprijin, România reuşeşte o revenire economică peste aşteptări în T4 din 2020

0

În ultimele trei luni din anul 2020, România a reuşit o revenire economică peste aşteptări, bazată pe măsurile de sprijin de stat extrem de prompte şi ţintite, însă în 2021 trebuie să fim atenţi la o serie de riscuri, a declarat, miercuri, Eugen Anicescu, country manager Coface România, într-o conferinţă de presă.

„România a înregistrat în trimestrul II din 2020 o scădere economică de 10%, cea mai severă din ultimii 25 de ani, urmată de o temperare în trimestrul III, cu un minus 6%, iar în trimestrul IV s-a reuşit o revenire peste aşteptări, cu o creştere faţă de trimestrul anterior şi doar o scădere în jur de 2% faţă de trimestrul IV din 2019. Practic, România a reuşit o revenire rapidă, bazată pe măsurile de sprijin de stat care au fost extrem de prompte şi ţintite. Apoi, s-a bazat pe un comportament de consum bun al populaţiei, o mutare a cheltuielilor de la anumite categorii, cum ar fi călătoriile, către dotarea caselor etc. Deci, un consum rezilient. De asemenea, în trimestrul IV, care, în ciuda unei contribuţii slabe a agriculturii, a reuşit această evoluţie bună pentru că economia şi-a păstrat cumva un curs calm şi nu a mai avut acele evoluţii specifice trimestrului IV din perioada anterioară. Practic, decembrie a fost o lună în care s-a muncit şi toate aceste evoluţii au reuşit să producă o revenire bună, însă anul 2021 nu este lipsit de riscuri”, a subliniat Anicescu.

În opinia specialistului Coface, autorităţile din România trebuie să aibă în vedere, evitarea unei serii de riscuri, pentru acest an, ce va avea în prim plan evoluţia pandemică.

„Coface vede un prim risc legat de evoluţia pandemică. Atâta timp cât nu vedem vaccinarea ajunsă la un nivel semnificativ către acea imunitate de masă, atâta timp cât mai putem avea creşteri ale ratei de infectare, rămâne o incertitudine. De asemenea, nu este exclusă apariţia de noi tulpini, fiind un scenariu de risc ce trebuie luat în considerare. Pentru România, un alt risc care trebuie gestionat în anul 2021 este cel legat de sustenabilitatea scenariului bugetar pe care tocmai îl vedem acum aprobat. Un alt element important pentru anul 2021 este evoluţia consumului. Ştim că în proporţie de 70-80% PIB-ul României se formează pe consum. A fost cazul şi în 2020 când consumul a avut un impact semnificativ, însă vedem mult mai puţini stimuli în zona de consum. O creştere a salariilor mai puţin posibilă şi, de asemenea, incertitudinea din piaţă pot influenţa”, a atras el atenţia.

Astfel,  impactul schemelor de stat asupra mediului de afaceri, precum şi comportamentul de plată din piaţă reprezintă alte două riscuri pe care autorităţile de la Bucureşti trebuie să le aibă în vedere în acest an.

„Un alt impact semnificativ, în special asupra mediului de afaceri, este cel legat de schemele de ajutor de stat. Trebuie văzut ce se va întâmpla în 2021, pentru că nu credem că mediul de business este încă pregătit să fie pe cont propriu. Un al cincilea risc pe care îl vedem pentru anul 2021 este cel legat de comportamentul de plată în piaţă, de o eventuală creştere a defaulturilor în zona băncilor, a creditelor neperformante şi care ar putea să aibă în apetitul de finanţare şi o presiune suplimentare pe finanţare. Este dificil de estimat, în acest moment, pe termen scurt, ce se va întâmpla”, a explicat Eugen Anicescu.

În acest sens Institutul Naţional de Statistic (INS), precizează că Produsul Intern Brut al României a crescut cu 5,3% în trimestrul IV din 2020, faţă de trimestrul anterior din acelaşi an, însă pe ansamblu economia românească s-a contractat cu 3,9%.

În acest context al economiei, Coface a organizat, miercuri, o conferinţă de presă în cadrul căreia urmează să fie lansat Studiul Insolvenţelor din România cu date pentru anul 2020.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata