Cum se prepară faimoasa cafea Dalgona

0

Prepararea cafelei Dalgona pare a fi mai degrabă o băutură pentru tineri și adolescenți, decât o băutură pentru adulți. Trebuie să te folosești de numai trei ingrediente și să le mixezi până ce vei obține o cremă spumoasă și tare, care să nu curgă atunci când întorci castronul cu susul în jos (asemeni albușului de ou).

Pentru a-ți fi mai ușor să o prepari, cel mai bine utilizezi un mixer, dar poți folosi și telul, doar că îți va lua ceva mai mult timp pentru a o prepara, având în vedere că telul nu are aceeași putere ca cea a mixerului.

De ce ingrediente vei avea nevoie pentru cafea Dalgona:

  • 2 linguri de cafea instant;
  • 2 linguri de apă fierbinte;
  • 2 linguri de zahăr;
  • 250 ml de lapte fierbinte.

Cum se prepară cafeaua Dalgona:

Într-un vas se va amesteca zahărul și cafeaua instant, iar mai apoi se adaugă apa fierbinte și se amestecă din nou până ce se vor omogeniza toate ingredientele. Se amestecă mai apoi cu mixerul sau telul circa 5 minute, până ce vei obține acea spumă cremoasă care a făcut renumită această cafea. Pe măsură ce mixezi, spuma va crește în volum. Mai apoi, se ia o cană sau un pahar, de preferabil transparentă, se adaugă laptele, iar deaspura adaugi din spuma obținută și gata, asta este tot. Ai preparat cel mai renumit preparat din 2020.

Indicat ar fi să folosești o cafea instant ce are o granulație fină, pentru că cea cu granulați mare se dizolvă mult mai greu și îți va face dificil procesul de realizare a spumei.

Dalgona Coffee are o spumă atât de ușoară încât plutește pe lapte. Acest tip de cafea arată extraordinar de bine, dar este și foarte savuroasă. Se bea cu paiul și este nemaipomenită de băut în liniște, pe terasa casei sau pe balcon.

Poftă bună!

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și