Iaşul nu mai are centrale de termoficare şi reţea de distribuţie

0

Preşedintele organizaţiei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că oraşul a rămas fără sistemul de termoficare după ce instanţa a decis că centralele şi reţeaua de distribuţie aparţin lichidatorului judiciar.

„Ieri (joi – n.r.), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, fără nicio altă cale de atac, că Iaşul nu mai are centrale de termoficare şi reţea de distribuţie, ele aparţin lichidatorului judiciar care trebuie să le valorifice pe piaţă pentru a plăti creditorii. (…) Centrala Electro Termică (CET) 1 şi CET 2 sunt proprietatea CET SA, prin decizia definitivă a ÎCCJ”, a spus Marius Bodea.

Potrivit acestuia, CET SA este firma falimentată din 2014, când i s-a respins planul de reorganizare.

„Datoriile CET SA sunt de 600 milioane de lei, din care s-au evaluat bunuri ce pot fi valorificate de 200 milioane de lei. Aceste bunuri sunt instalaţii, clădiri, din interiorul CET 1 şi CET 2. Primăria a pierdut patrimoniul CET prin decizia ÎCCJ în luna martie. A încercat o procedură de revizuire a sentinţei, dar aseară (joi seara – n.r), aceasta a fost respinsă definitiv. Lichidatorul CET, Corneliu Mititelu, poate începe vânzarea patrimoniului. Consecinţele sunt dezastruoase pentru oraşul Iaşi. Putem deveni Detroit-ul României. Lichidatorul poate vinde active fără de care activitatea de termoficare nu poate fi efectuată în acest moment: instalaţii şi clădiri din Tudor Vladimirescu şi de la Holboca. Legea îl obligă pe lichidator să valorifice bunurile pentru a plăti creditorii CET, prioritate având creditele garantate”, a mai spus Marius Bodea.

Totodată, liberalul a declarat că trebuie analizate rapid soluţiile de ieşire din această criză, „cu specialişti şi cu sprijin guvernamental”.

„E vorba de asigurarea agentului termic pentru circa 20.000 de apartamente, putându-se apela la centrale cu plata în rate, deşi sunt poluante, sau centrale de cartier cu biogaz, dar mai sunt zeci de clădiri instituţionale, cu sute de mii de metri pătraţi ce nu au asigurată o soluţie de back-up. Chirica (Mihai Chirica – primarul – n.r.) n-a pregătit niciun plan B. El se îneacă odată cu corabia scufundată şi trage tot Iaşul după el. Nu e vina lui Chirica că s-a transferat patrimoniul către CET, nu e vina lui că s-a pierdut procesul, dar e vina lui că a ascuns pericolul sub preş şi nu i-a păsat, că nu şi-a pregătit un plan cu sumele necesare şi cu termene clare. (…) Voi discuta cu Guvernul această situaţie”, a conchis Marius Bodea.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata