În anul 2020, deficitul de cont curent a crescut cu 4,79% la 10,98 miliarde de euro

0

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 10,983 miliarde de euro, în anul 2020 în creştere cu 4,79% comparativ cu 2019, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,371 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 981 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a mărit deficitul cu 656 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 543 milioane euro.

În 2020, datoria externă totală a crescut cu 15,669 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 91,276 miliarde de euro la 31 decembrie 2020 (72,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 22,8% faţă de 31 decembrie 2019. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 decembrie 2020 nivelul de 34,176 miliarde de euro (27,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,6% faţă de 31 decembrie 2019.

Iar rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,6% în perioada ianuarie – decembrie 2020, comparativ cu 19,3% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2020 a fost de 5,7 luni, în comparaţie cu 4,5 luni la 31 decembrie 2019.

De altfel, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2020 a fost de 88,4%, comparativ cu 68,8% la 31 decembrie 2019.

Sursa: News24.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata