MTIC: Se analizează trecerea obiectivelor de investiţii de interes local în responsabilitatea autorităţilor locale în următoarea perioadă de programare

0

Anumite obiective de investiţii de interes local, precum centurile ocolitoare sau legăturile la autostradă, ar putea fi trecute în următoarea perioadă de programare în responsabilitatea autorităţilor locale, cu finanţare din fondurile nerambursabile, informează un comunicat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ministrul de resort, Lucian Bode, s-a întâlnit joi cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi, pornind de la necesitatea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor comunitare, cei doi oficiali au analizat priorităţile pe termen scurt ale actualei perioade de programare.

Astfel discuţiile au vizat proiectele majore de investiţii, finanţate din fonduri europene, precum: Drumul expres Craiova Piteşti, Centura Nord a municipiului Bucureşti, Autostrada Sibiu Piteşti (lot 2+3), dar şi achiziţia de material rulant nou de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Un punct important aflat pe agenda întâlnirii a vizat modalităţile de modificare ale Programului Operaţional Infrastructură Mare – POIM pentru a absorbi fondurile neutilizate în sectorul de mediu. În cazul următoarei perioade de programare, discuţiile s-au referit la nivelul alocării disponibile şi la arhitectura instituţională care să permită un nivel de absorbţie a fondurilor europene cât mai ridicat. În acest sens, pornind de la experienţele acumulate în cadrul POS-T 2017-2014 şi POIM 2014-2020, se are în vedere menţinerea sistemului bazat pe marii beneficiari (CNAIR, CFR SA, Metrorex, autorităţi navale etc).

În acest context, pentru a dinamiza activitatea în sectorul rutier şi a concentra resursele de la nivelul CNAIR pe marile proiecte de infrastructură, se analizează ca în următoarea perioadă de programare anumite obiective de investiţii de interes local să fie trecute în responsabilitatea autorităţilor locale (centuri de ocolire, legături la autostradă, etc.), cu finanţare din cadrul fondurilor nerambursabile.

„Întâlnirea de astăzi pe care am avut-o cu domnul ministru Marcel Boloş a fost una în care am punctat împreună priorităţile pe care le avem atât pentru perioada imediat următoare cât şi pe termen lung. Experienţa domnului ministru în domeniul infrastructurii de transport precum şi analizele pe care le-am făcut de la preluarea mandatului vor determina îmbunătăţirea vizibilă a procesului de absorbţie a fondurilor comunitare. Rezultatele au început deja să se vadă. Ne-am propus împreună ca următoarea perioadă de programare să însemne, în cazul CNAIR, o concentrare pe marile proiecte de infrastructură şi o implicare substanţială a administraţiei locale în realizarea obiectelor de interes local. Aceste măsuri vor eficientiza modul de implementare a Master Planului General de Transport. Vrem să eliminăm toate blocajele de care ne lovim în această perioadă şi în cazul în care este necesar vom promova de urgenţă şi modificările legislative aferente. Mai ales în cazul legislaţiei achiziţiilor publice unde este mare nevoie de crearea completurilor specializate, această legislaţie urmând să fie elaborată cu ajutorul colegilor de la Ministerul Justiţiei”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și