După ce a stat zeci de ani ascuns privirilor, un pian cu o istorie la fel de grandioasă ca şi sculpturile care îl împodobesc este pe cale să-şi facă din nou apariţia în public, în Israel, unde ar putea fi vândut săptămâna aceasta la licitaţie cu peste un milion de dolari, relatează AFP.
Dintr-un palat italian până în Orientul Mijlociu, trecând prin Paris şi New York, pianul vertical numit „Siena”, construit începând din 1799, a străbătut continente, înainte de a ajunge în nordul Israel în mâinile unui colecţionar.
Acest pian din lemn întunecat este acoperit cu sculpturi reprezentând heruvimi, animale, flori şi instrumente muzicale, ceea ce îl face o adevărată „capodoperă vizuală”, a declarat Moshe Porat, un acordor israelian care a studiat instrumentul.
„În curând, se va deschide un nou capitol cu un nou proprietar”, a spus el, referindu-se la licitaţia organizată marţi la Ierusalim de casa de licitaţii Winner’s.
Sebastian Marchisio, cel care a conceput clavecinul, a început să fabrice instrumentul în 1799 la Torino, Italia, potrivit Winner’s.
Marchisio, care a murit înainte de a termina construcţia pianului, a lăsat această sarcină urmaşilor săi, care au finalizat lucrarea în 1825 şi au oferit-o nepoatei sale, Rebecca, care locuia în Siena.
După o oprire la Paris pentru expoziţia universală din 1867, pianul este oferit prinţului italian Humbert I, care va deveni rege, înainte de a se afla în mâinile naziştilor în circumstanţe care rămân neclare.
Instrumentul a reapărut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după bătălia de la El Alamein, în Egipt.
„Forţele britanice au câştigat bătălia şi au cercetat ce au lăsat naziştii în urmă”, a spus Porat. „Pianul a fost descoperit cu un detector de mine într-o cutie de lemn. Când britanicii au deschis cutia, au fost uimiţi să găsească un pian îngropat în nisipul deşertului”, a mai spus el.
Instrumentul a ajuns apoi în mâinile unui comerciant israelian, apoi la acordorul Avner Carmi.
Acesta din urmă, care a scris cartea „Pianul nemuritor” (The Immortal Piano) alături de soţia sa Hannah pentru a-i relata istoria, a reparat mecanismul instrumentului şi l-a adus în Statele Unite, unde a fost expus în sala de concerte Steinway Hall din New York şi folosit pentru înregistrări în anii 1950 şi 1960.
El l-a vândut apoi unui om de afaceri în 1996. Decizia de a-l scoate la vânzare nu a fost uşoară, recunoaşte actualul său proprietar, care locuieşte în Cezareea, un oraş bogat din nord-vest Israelului.
Casa de licitaţii Winner’s a afirmat că se aşteaptă ca pianul să fie vândut în această săptămână cu o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 milioane de dolari.
Sursa: Financiarul.ro.